Cercetări poliție

I-au dispărut din casă 10.000 de lei, după ce a lipsit doar câteva ore de la domiciliu



O femeie în vârstă de 71 de ani a reclamat duminică după-amiază că i-au dispărut din casă 10.000 de lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, furtul s-a petrecut la Pojorâta, acum două zile, între orele 8.00 -13.00.
Proprietara, Maria M., le-a spus polițiștilor că a plecat dimineața de acasă și s-a întors în jurul orei 13.00, când a constatat lipsa banilor.
Din primele cercetări ale poliției, hoțul a forțat un geam termopan și a sustras toate economiile proprietarei, banii aflându-se într-un portofel, ascuns printre lenjerii într-o ladă de pat.
Dat fiind faptul că hoțul a știut exact unde să caute, neexistând urme de răscolire printre bunurile din imobil, anchetatorii bănuiesc că autorul furtului știa locul în care septuagenara își ținea economiile.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a precizat subcomisarul Epureanu.
Zilierul i-a furat bijuteriile și o tabletă
Un alt furt a fost reclamat tot duminică, de data aceasta la postul de poliție din Breaza.
Alina L., în vârstă de 32 de ani, o tânără din localitate, a sesizat faptul că un adolescent în vârstă de 17 ani, Gabi B., din Pârteștii de Jos, care lucra ca zilier în gospodăria ei, i-a furat din casă mai multe bijuterii din aur și o tabletă.
Din cercetări a reieșit că minorul a comis furtul sâmbătă seară, în jurul orei 19.00 – 20.00, intrând în casa Alinei L. cu o cheie luată de la soacra persoanei vătămate.



Recomandări

Un bătrân de 88 de ani, care se ducea la bancă cu 10.000 de euro, pe bicicletă, prădat de un hoț care are și el 76 de ani

Un bătrân de 88 de ani, care se ducea la bancă cu 10.000 de euro, pe bicicletă, prădat de un hoț care are și el 76 de ani
Un bătrân de 88 de ani, care se ducea la bancă cu 10.000 de euro, pe bicicletă, prădat de un hoț care are și el 76 de ani