Falimentat de poliție

I-au confiscat două mașini, banii, țigările de contrabandă și l-au dus cu cătușe la arest

Un tânăr implicat în afaceri cu țigări de contrabandă a primit o lovitură grea de la poliție, după ce a fost prins pe un drum forestier de pe raza satului Costileva, comuna Ulma.
S-a întâmplat vineri după-amiază, când un echipaj de poliție l-a depistat în flagrant pe Vasile Costil, în vârstă de 28 de ani, din localitate, care ascundea mai multe cartușe și colete cu țigări Viceroy, aduse din Ucraina, în portbagajul unui VW Passat. Polițiștii au găsit în mașina respectivului aproape 2.000 de pachete de țigări, ascunse în locuri special amenajate.
În urma cercetărilor, la o distanță de aproximativ doi kilometri și jumătate a fost identificat un alt autoturism folosit de același tânăr, un Mitsubishi Pajero, înmatriculat în străinătate, în interiorul căruia polițiștii au găsit alte 2.000 de pachete de țigări Viceroy.
Cele două mașini au fost indisponibilizate, țigările de contrabandă, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării.
În urma controlului corporal asupra tânărului, polițiștii au găsit suma de 4.700 de lei, bani ce au fost luați de oamenii legii în vederea dispunerii unei măsuri asiguratorii.
Fără mașină, fără marfă și bani, Vasile Costil a mai primit o veste proastă, fiind încătușat și dus la arest, primind ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
După expirarea celor 24 de ore, tânărul a fost lăsat să plece, însă i s-a interzis să părăsească localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc