I-am bătut și p-ăștia!

„Am demonstrat că suntem o echipă bună, nu doar acum, ci în toată campania” (Torje); „Suporterii ne-au dezamăgit. Trebuia (sic!) să fie lângă noi tot timpul!” (Bogdan Stancu). Astfel de declarații după meciul cu Feroe pur și simplu alarmează: ori Naționala și suporterii trăiesc în lumi paralele, ori barem una dintre cele două părți nu se pricepe la fotbal, ori ne-am tâmpit cu toții și nu mai înțelegem nimic din cele ce se întâmplă. Cum adică, trebuie ridicat nasul în slăvi după o nenorocită de victorie cu Feroe (izbândă pe care, fără ignoratul Budescu, am fi obținut-o cu 1-0 abia în minutul 90)? Dar ce echipă am învins? Gestson este educator la o grădiniță; dimineața așază țâncii pe oliță, după-amiaza se duce la antrenamente. Olsen este tâmplar. Dar tâmplar pe bune, nu cum se întâmpla pe vremuri la noi, când, de pildă, Voica era și student la Agronomie, și lăcătuș la ferma cutare, și manipulant la poștă, și funcționar la apărarea civilă. N-a fost văzut niciodată într-o sală de curs, nici la cele trei „locuri de muncă”, dar lefurile le încasa. A ajuns și inginer! Cum să nu-l ții pe palme când dă patru goluri cu capul în meciul cu Universitatea Cluj? (Apropo: aud la radio și la tv despre „studenții clujeni” și „ceferiștii clujeni”; student o fi unul-doi de sămânță; cât despre calea ferată română, am mari îndoieli că Petrucci, Nascimento, Guima, Jakolis, Lopez, Belek știu barem unde-i gara).
Feroezul Thomson este vânzător într-un magazin. Opt ore vinde măsline și feliază salam, după care, hai la teren! Fero e student – dar chiar student! Justinssen este tâmplar, ca și Olsen. Amândoi primesc (ori nu) învoire de la patron când au meci în cursul săptămânii. Trei fotbaliști din Feroe sunt profesori – cu normă întreagă și obligații așijderea. Mai avem în echipa insulară un avocat, doi funcționari, un electrician… Nu mai sunt, deci, „pescarii din Feroe”, dar nici departe: joacă fotbal din pură plăcere, n-au obișnuita sumedenie de privilegii, nu pot visa la sumele astronomice cu care-s blagosloviți fotbaliștii noștri, au avut și au condiție și statut de amatori. N-ar trebui să uităm nici faptul că lotul feroez a fost selectat dintr-o populație insulară totală de 49.000 de locuitori – câți are orașul Tecuci ori cam câți cuprinde Arena Națională.
Noi nu putem alcătui o Selecționată onorabilă având la dispoziție un bazin de selecție numărând 20.000.000 de suflete! Iată ce formidabilă ispravă am izbutit câștigând în insulele nordului! Afirmația că „suporterii ne-au dezamăgit” ar avea ceva temei, dar exact în sens opus celui reclamat de Stancu: pe mine unul m-a dezamăgit inconstanța în rațiune și sentiment: în minutul 85, 40.000 de glasuri cer demisia lui Iordănescu și, după golul norocos din ultimele secunde ale meciului, mai rămân doar câțiva „curajoși” să reclame demiterea. „Sus Tudorache, jos Tudorache!”, se intitula pe vremuri o piesă de teatru ce atribuia doar politicii flagranta inconstanță în decizii, simpatii dirijate și datul după cum bate vântul. Iată că și fotbalul îi calcă pe urme!
Văd că au apărut regretele după Pițurcă, debarcat și la insistențele celor care, acum, l-ar vrea înapoi. N-aș așeza chestiunea în formula simplistă „ăla-i mai bun ca ălălalt” fiindcă, de fapt, și Pițurcă, și Iordănescu sunt evident mediocri și-atât, mult sub nivelul cerut de o Națională cu brumă de pretenții. Dacă nu izbutești să te impui nici în lumea arabă, ranforsată cu crema fotbalului românesc, atunci, unde? Și când? Iar gestul (Iordănescu) pupării discrete a iconițelor pe marginea terenului (închipuiți-vi-i pe Murinho, Fergusson, Ancelotti, Benitez, Lucescu, țuguindu-și cu fereală buzele, să-i audă și să-i vadă doar înaltul andrisant, nu cumva și necredincioșii!), fără a fi de reproșat în sine, trădează un anume nivel de gândire, care nu te aduce în elita bine doxată a antrenorilor lumii, ci direct în coada de la moaște.
Cifrele sunt de partea lui Iordănescu: el ne-a adus 4 calificări, Pițurcă, 2, Lucescu, Jenei și Angelo, câte una. La vremea aceea aveam un alt fotbal, ne băteam cu Italia, Anglia, Franța, acum ne tremură nădragii în Feroe. Preocupat doar de selecție, cum s-a văzut din presă, Nea Puiu a dovedit încă o dată că nu-i capabil să conceapă tactic la amănunt un meci, să imagineze trasee, să propună soluții de penetrare a apărărilor aglomerate, să imagineze rezolvări viclene, să pună în valoare calitățile cui le are, să gândească în profunzime și creativ, dincolo de „îl scot pe ăla, îl bag pe ăla” și de tactica primitivă mingea înainte, toți după ea, centrare și… fâs. Adică, așa cum își propune, în liga 7-a, și „Avântul” Răscăieți. Oricât ar jubila echipa, stafful, Federația, realitatea asta-i: am avut parte de o grupă blajină, de arbitraje prietenoase, jucăm un fotbal de doi bani și, la Europene, dac-o ținem tot așa, vom fi de râsul râsului.