La Rădăuți

I-a smuls poșeta de pe umăr, în curtea spitalului

O femeie din orașul Vicovu de Sus a reclamat la poliție că i s-a smuls poșeta de pe umăr, în timp ce se afla în curtea spitalului din Rădăuți.
Incidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 19:00. Maria C., în vârstă de 58 de ani, le-a spus polițiștilor că un tânăr necunoscut a venit și i-a smuls pur și simplu poșeta, după care a fugit.
Polițiștii trimiși la fața locului, împreună cu paznicii unității medicale, au reușit să dea de urma unui suspect, un adolescent în vârstă de 15 ani, Vasilică M., din comuna Bogdănești.
Minorul, informează poliția, a recunoscut comiterea faptei și a indicat polițiștilor locul unde a ascuns poșeta, în care se aflau 225 de lei și documentele de identitate ale reclamantei.
„Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Recomandări

Șoldan s-a reîntors pe șantierul solidarității din Broșteni. „Ce se întâmplă în acest oraș nu ține de politică, partide sau confesiuni, ci de oamenii care pun umărul pentru a-i ajuta pe sinistrați”

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid