I-a luat ochelarii și telefonul și l-a bătut, după o tamponare în parcare



O banală tamponare în parcarea unui club de noapte s-a transformat într-un scandal de proporții, cu poliție și dosare penale, după ce unul dintre șoferi l-ar fi deposedat pe celălalt de ochelarii de vedere, de telefonul mobil și l-ar fi lovit. S-a întâmplat luni dimineață, puțin după ora 4.00, în parcarea unui club din Vicovu de Sus, poliția fiind sesizată de scandal printr-un apel la 112.
Reclamantul, Costel S., în vârstă de 26 de ani, localnic, se urcase în mașină, voind să plece din zona clubului, moment în care a acroșat o altă mașină, proprietatea lui Vasile C., în vârstă de 31 de ani, și el din Vicovu de Sus.
Conform anchetei poliției, acesta din urmă i-a solicitat primului 200 de lei pentru a-și repara mașina avariată, însă tânărul de 26 de ani i-a spus că nu are bani la el. Inițial, între cei doi au fost doar discuții aprinse, la un moment dat proprietarul mașinii avariate luându-i victimei ochelarii de vedere, drept garanție, până când va primi cei 200 de lei ceruți. Conform anchetei poliției, discuțiile au degenerat, Vasile C. aplicându-i mai multe lovituri celui care îi tamponase mașina. În altercație a intervenit și un frate al atacatorului, care este acuzat de victimă că i-a luat telefonul căzut pe jos.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și lovire sau alte violențe”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.