Poliție

I-a furat poșeta de pe umăr

O femeie din municipiul Suceava a fost atacată în miez de noapte de un individ necunoscut, care a venit din fugă pe la spate și i-a smuls poșeta de pe umăr. Tot acest incident s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în jurul orelor 24.00. Maria A., în vârstă de 39 de ani, se afla pe strada „Universității”, moment în care un tânăr neidentificat încă i-a smuls poșeta și a dispărut în noapte. În poșetă, le-a spus victima polițiștilor, erau un telefon mobil, bani și bunuri personale, valoarea totală a prejudiciului fiind de 4,5 milioane de lei vechi. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului”.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

O falsă platformă pentru investiții în criptomonede a făcut peste 3.200 de victime, majoritatea din Suceava

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție