Un bărbat din comuna Cornu Luncii a reclamat la poliție, marți seară, că din locuință i s-au furat nu mai puțin de 13 telefoane mobile și un laptop, valoarea prejudiciului fiind estimată la circa 1.800 de euro.
Păgubitul, Lazăr R., în vârstă de 50 de ani, le-a spus polițiștilor că îl bănuiește de comiterea furtului pe un tânăr din Botoșani, Adi A., de 19 ani, pe care l-a găzduit încă de săptămâna trecută, pentru a-i tencui un coteț în gospodărie.
Odată cu telefoanele mobile și laptopul, a dispărut și tânărul botoșănean, acesta fiind căutat acum de polițiști.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.