Un bărbat din comuna Horodnic de Sus a reclamat la poliție că i-a dispărut din curtea casei sale o autoutilitară Ford Tranzit, în care lăsase doi tineri consăteni să asculte muzică.
Jumătate de oră mai târziu, polițiștii l-au anunțat pe reclamant că i-au găsit mașina, izbită într-un podeț, iar în interiorul ei cinci indivizi, toți în stare de ebrietate.
Toată povestea s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Păgubitul, Ionel Z., în vârstă de 25 de ani, le-a povestit polițiștilor că în jurul orei 21.30 s-a întors cu dubița de la Rădăuți și a parcat mașina în curtea casei, cu cheile în contact.
Doi tineri care se aflau cu el în mașină i-au cerut să-i mai lase puțin în autoutilitară să asculte muzică.
După câteva ore, însă, proprietarul a realizat că mașina dispăruse, cu tot cu pasagerii rămași la audiție muzicală.
A sunat la poliție în jurul orei 00.30, iar după aproximativ 30 de minute polițiștii trimiși să caute dubița au găsit-o pe DJ 178 F, în afara localității Gălănești, avariată după ce s-a izbit într-un podeț.
La volan era unul dintre pasagerii care au rămas să asculte muzică în mașină, Aristotel F., de 22 de ani, dar și alți patru indivizi, toți fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii i-au restituit dubița proprietarului, iar tânărul care se afla la volan s-a ales cu dosar penal pentru furtul mașinii, conducere sub influența băuturilor alcoolice (alcooltest: 0,47 la mie), dar și fără permis, după ce s-a constatat că respectivul nu are nici permis de conducere.