Un adolescent în vârstă de 16 ani le-a dat mari bătăi de cap polițiștilor în dimineața zilei de vineri, 23 martie. Cu puțin înaintea orei 8.00, lucrătorii de la Biroul Rutier Suceava au încercat să oprească pe strada 22 Decembrie din cartierul Burdujeni un autoturism marca Alfa Romeo.
Șoferul nu a dat nici un semn că ar dori să oprească și și-a continuat deplasarea în mare viteză. După ce a trecut pe strada Plevnei, și-a continuat deplasarea pe strada Victor Babeș, iar mai apoi a intrat pe un drum de câmp care ducea spre cartierul Mănăstirii, situat la ieșirea din municipiul Suceava spre Botoșani.
Abia în zona magazinului Lidl din Burdujeni, șoferul tupeist a putut fi blocat și asta cu ajutorul altor două mașini de poliție chemate în ajutor.
Oamenii legii au aflat și motivul pentru care șoferul a refuzat să oprească la control: era minor și nu poseda permis de conducere.
Tânărul în vârstă de 16 ani, din municipiul Suceava, s-a ales acum cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Nu a fost singurul caz de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În cursul zilei de sâmbătă, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control, pe drumul comunal Sihăstria, din Putna, un autoturism marca Fiat Punto. La volan se afla un bărbat de 34 de ani, din comuna Putna, care nu posedă permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducere fără permis”. Un alt dosar pentru același tip de infracțiune a fost întocmit și de lucrătorii Poliției Orașului Frasin. Aceștia au oprit pentru control, pe DJ 177A, în comuna Ostra, un autoturism marca Volkswagen Transporter, condus de un localnic în vârstă de 50 de ani, care nu avea permis de conducere.