Hyundai a adus un suflu proaspăt în universul SUV-compact, după ce timp de șase ani a avut unul din cele mai bine vândute modele din clasă. Pe scena europeană și-a făcut loc de ceva timp ix35, un model cu linii fluide, modern, sigur și bine echipat. Este alternativa ideală pentru modele precum Ford Kuga, Renault Koleos sau Toyota RAV4.
ix35 este primul model al mărcii proiectat și dezvoltat în Europa, la centrul Hyundai din Rüsselsheim, Germania.
Creat pentru a veni în întâmpinarea cerințelor specifice unui stil de viață dinamic, ix35 îmbină exteriorul incitant cu o ținută de drum de excepție, niveluri superioare de confort, dotări de ultimă tehnologie și motorizări eficiente.
Expresie a filozofiei de design ‘fluidic sculpture’, un nou curent ce marchează linia gamei Hyundai, aspectul acestui crossover reunește trei calități semnificative: rafinamentul, încrederea și dinamismul.
Toate motorizările noului ix35 respectă normele Euro 5, astfel clienții acestui model sunt scutiți de plata taxei pentru mediu. Oferta include motorul pe benzină 2.0 MPI, ce generează o putere maximă de 166 CP și două versiuni ale motorului diesel pe injecție 2.0 CRDi, ce produc 136 și 184 CP.
Clienții pot opta pentru transmisie manuală sau automată în 6 trepte de viteză, în timp ce autovehiculul poate fi configurat dispunând de tracțiune față sau integrală. Printre dotările standard ale noului ix35 se numără sisteme de siguranță precum ABS, ESP, asistență la urcarea și coborârea pantelor, airbag șofer și pasager, airbag-uri laterale și cortină, senzor de blocare a ușilor în mers.
Crossoverul mai dispune de aer condiționat manual, linie audio premium cu radio, CD, MP3, RDS, usb și aux, închidere centralizată, și pe linie de confort regăsim servodirecția electrică.