Virtuțile terapeutice ale sunătoarei sunt bine cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, de-a lungul veacurilor ea facându-și un renume aparte printre plantele medicinale. În manuscrisele lui Galenus (unul din părinții farmaciei), care sunt păstrate în arhivele din Vatican, această plantă medicinală este descrisă ca fiind utilă într-o largă varietate de afecțiuni.
Sunătoarea este o plantă erbacee, perenă, întâlnită în toată țara, de la câmpie până în regiunea subalpină, dar cu precădere în regiunea deluroasă. Are tulpina dreapta, lemnoasă în partea inferioară, cu patru muchii longitudinale, crește până la 20-100 cm înălțime și prezintă numeroase ramuri sterile (fără flori) care pornesc de la subțioara frunzelor. Frunzele sunt ovale, câte două opuse și privite în transparență (înspre lumină) se observă prezența unor puncte negre situate predominant spre marginea frunzelor și a unor puncte străvezii dispuse uniform pe toată suprafața frunzei. Florile de culoare galbenă sunt grupate în inflorescențe, au câte cinci petale punctate cu negru. Înflorește din iunie până în septembrie, aceasta fiind și perioada recomandată pentru recoltare. Principiul activ cel mai important al sunătoarei este o substanță de culoare roșu-brună, numită hipericină, care se poate ușor observa datorită culorii, atunci când se prepară tinctura din sunătoare. Importante de reținut sunt criteriile prin care sunătoarea se deosebește de alte specii de plante cu care se aseamănă. Astfel, nici tulpina și nici frunzele nu sunt păroase, frunzele sunt ovale fără a avea un vârf ascuțit și prezintă în mod obligatoriu atât puncte negre cât și puncte străvezii.
După cum am mai arătat, recoltarea se face în perioada de înflorire, pe timp senin, de preferat dimineața după ce s-a ridicat roua. Florile trecute care au fructificat deja se îndepărtează, după care se pune la uscat în locuri călduroase și uscate, la umbră, întinsă în strat subțire sau legată și atârnată în snopuri subțiri.
Modul de utilizare și preparare diferă în funcție de afecțiunile care se tratează. Astfel:
Infuzia
Se prepară dintr-o linguriță de plantă mărunțită peste care se adaugă o cană de apă clocotită (200 ml), se acoperă, iar după 15-20 minute se strecoară, se beau două-trei căni pe zi (neîndulcite) pentru tratarea următoarelor boli: diskinezie biliară (fiere leneșă), enterocolite cronice. Pentru persoanele care prezintă tendința de a reține apa în organism, infuzia se prepară în același mod, dar folosind o lingură de sunătoare la o cană de apă clocotită și vor bea o lingura de ceai după fiecare masă. Tot cu acest mod de preparare, dar cu consumul a 2-3 căni pe zi se recomandă și pentru tratarea de gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite.
Maceratul în ulei
Se prepară din 20 g de sunătoare bine mărunțită care se umectează cu 20 ml alcool de cel puțin 70% timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml de ulei de floarea-soarelui. Se încălzește pe abur timp de 3 ore amestecând din când în când. Se mai lasă la macerat 2-3 zile, după care se filtrează în sticle de culoare închisă, se astupă bine cu dop și se păstrează la loc răcoros. Se ia câte o linguriță de ulei de sunătoare după fiecare masă pentru diskinezie biliară, stimularea funcției hepatice, gastrite hiperacide și ulcer gastric.
Tinctura
Se prepară din: sunătoare – 40 g, roiniță – 30 g, valeriana – 15 g si levănțică – 15 g prin macerarea acestora timp de 5-7 zile în 700 ml de alcool de 60%, urmată de filtrare. Este recomandată în hipertensiunea arterială pe fond nervos, distonie neurovegetativă, menopauză, stări de irascibilitate, agitație psihomotorie. Tinctura, la fel ca și maceratul în ulei se păstrează în sticle de culoare închisă, bine închise, la loc răcoros. Modul de utilizare și dozarea: după masă se iau picături cu ajutorul unei pipete, dozajul stabilindu-se în funcție de vârstă, după cum urmează: 2-5 ani – de 3 ori pe zi câte 4-7 picături; 5-12 ani – de 3 ori pe zi câte 7-10 picături; peste 13 ani – de 3 ori pe zi câte 10-20 picături.
Gargarismele
Se fac cu infuzie din două linguri de plantă uscată și mărunțită la o cană de apă clocotită și sunt utile pentru tratarea de gingivite, abcese dentare (eventual în amestec cu patlagină, în proporții egale), afte, răni. Se fac mai multe gargare pe zi, dintre care obligatoriu una seara înainte de culcare.
Cataplasmele
Se fac cu infuzie preparată din 30 g plantă la un litru de apă clocotită. Se lasă acoperit 20 minute după care se strecoară și se aplică comprese pentru tratarea rănilor și a nevralgiilor.
Plămădeala în ulei
Se prepară dintr-un pumn de flori proaspete de sunătoare puse într-un vas de sticlă și peste care se adaugă ulei atât cât să acopere florile. Se acoperă vasul și se lasă să stea la soare 6-7 zile, după care se strecoară, se pune în vase de sticlă de culoare închisă care se astupă cu dop și se păstrează la loc răcoros. Cu acest preparat se ung rănile, eczemele, arsurile, zonele articulare cu dureri reumatismale.
Lista ar putea continua, sunătoarea fiind un remediu deosebit de valoros, utilizat în combinație cu alte plante pentru tratarea unor afecțiuni ca: balonări abdominale, colici intestinale, hemoroizi, dismenoree, menopauză, bronșite, gută, tulburări nervoase, hipertensiune arterială.
Atenție! La utilizarea oricărui preparat pe bază de sunătoare, este recomandată evitarea expunerii la soare (plajă), deoarece pot apărea reacții de fotosensibilizare.
Sursa www. terapiicomplementare.fidelia.ro

