Hunedoara: Un turist polonez a atacat cu un cuțit șoferii unui autocar, apoi s-a sinucis



Un turist polonez aflat într-un autocar cu 18 pasageri i-a atacat, duminică după-amiază, cu un cuțit pe cei trei șoferi ai autovehiculului care se deplasa în județul Hunedoara, după care agresorul a fugit și s-a sinucis, informează Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, comisarul Bogdan Nițu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că turistul polonez călătorea cu un autocar în care se mai aflau 18 pasageri și trei șoferi, pe ruta Amsterdam – București. La un moment dat, în localitatea Ohaba, cetățeanul polonez în vârstă de 30 de ani i-a atacat cu un cuțit, fără un motiv aparent, pe cei trei șoferi ai autocarului, provocându-le răni. Ca urmare a atacului, șoferul aflat la volan a oprit autovehiculul. Potrivit comisarului Bogdan Nițu, polonezul a coborât apoi din autocar și a încercat să fugă, fiind urmărit de două persoane. Ulterior, el s-a înjunghiat în stern cu cuțitul cu care i-a rănit și pe șoferi.Echipele de prim-ajutor ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor trei șoferi și au încercat să îl resusciteze pe cetățeanul polonez, însă fără rezultat, în final fiind declarat decesul.Viața celor trei șoferi nu a fost pusă în pericol, a afirmat sursa citată.Autocarul și-a continuat drumul până la sediul IPJ Hunedoara, unde, în prezent, pasagerii dau declarații.



Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar
Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție