Alianța PSD-UNPR-PC a obținut la alegerile europarlamentare în județul Hunedoara 37 la sută din voturi, fiind urmată de PNL cu 21,59 la sută, de candidatul independent Mircea Diaconu, cu 7,6 la sută, și de PDL, cu 7,43 la sută, potrivit rezultatelor finale anunțate de BEJ, informează Mediafax.Potrivit rezultatelor finale anunțate, luni, de Biroul Electoral Județean (BEJ) Hunedoara, Alianța PSD-UNPR-PC a obținut 37 la sută din voturi, fiind urmată de PNL, cu 21,59 la sută, independentul Mircea Diaconu, cu 7,6 la sută, PDL, cu 7,43 la sută, PMP, cu 4,98 la sută, UDMR, cu 3,85 la sută, PPDD cu 3,8 la sută și PRM cu 3,62 la sută.Alianța PSD-UNPR-PC a fost votată de 47.660 de hunedoreni, în timp ce PNL a obținut voturile a 27.815 participanți la alegeri.Independentul Mircea Diaconu a reușit să obțină 9.793 dintre voturile hunedorenilor, cu 219 mai mult decât PDL, care a obținut 9.574 de voturi. Mișcarea Populară a obținut 6.424 de voturi, iar UDMR 4.961, cu 293 mai multe decât PRM, care a luat 4.668 voturi.


