Mini-rugby

Humorenii și sucevenii au bifat cel de-al treilea turneu național



Cele două reprezentante ale județului Suceava la Turneul Național de Mini-Rugby, CSM Suceava și CSȘ Gura Humorului
Cele două reprezentante ale județului Suceava la Turneul Național de Mini-Rugby, CSM Suceava și CSȘ Gura Humorului

Timp de o lună de zile, echipele de rugby sub 14 ani ale Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului și Clubului Sportiv Municipal Suceava participă la Turneul Național de Mini-Rugby, o competiție cu patru etape tip turneu organizată de Federația Română de Rugby în ideea de a crește valoarea tinerilor sportivi, ce nu beneficiază de un Campionat Național, așa cum există la grupele mai mari.
După două turnee disputate la Cheile Grădiștei și Iași, cele două reprezentante ale județului Suceava au participat zilele trecute la turneul trei și ultimul înaintea celui final, ce a avut loc la Constanța.
Față de primele două turnee, organizatorii au schimbat regulile și numărul de echipe în grupe, astfel că jucătorii au avut voie să transforme lovituri de pedeapsă, să transforme după eseu și să puncteze din drop-gol.
Echipa CSȘ Gura Humorului, pregătită de antrenorul Andrei Varvaroi, a câștigat în grupă un meci din cele patru disputate, 40 – 0 cu CSȘ Unirea Iași, pierzând cu 0 – 28 în disputa cu CSC Mihail Kogălniceanu, 0 – 24 cu CSU Ovidiu și 0 – 27 cu Warriors Timișoara. De cealaltă parte, echipa CSM Suceava, pregătită de Vasile Conache, a făcut cel mai bun turneu de până acum, cu rezultate mult mai strânse decât la precedentele. Sucevenii au câștigat cu 19 – 0 cu Callatis Mangalia și au pierdut următoarele trei meciuri, 3 – 7 cu echipa din Săcele, 13 – 14 cu Palatul Copiilor din Ilfov și 3 – 24 cu CSȘ Bârlad.
Suceveanul Alin Conache a reușit primul drop-gol al competiției
Ca și la turneele trecute, în meciul pentru locurile 7 – 8 s-au întâlnit cele două reprezentante ale județului nostru, și de această dată partida fiind una extrem de echilibrată. În ultimul minut al meciului, Alin Conache a reușit să înscrie cele trei puncte ale echipei sale cu un drop-gol de la peste 25 de metri, fiind primul care marchează în Turneul Național de Mini-Rugby prin acest procedeu dificil, scor final 3 – 0 pentru CSM Suceava.
„Atât noi, cât și celelalte echipe am crescut mult de la un turneu la altul, la Constanța jucându-se un rugby mult mai spectaculos și de calitate, mai ales că au crescut numărul echipelor și am avut voie pentru prima dată să transformăm și să punctăm din drop-gol. Din nou, meciul cu Suceava a fost echilibrat, rezultatul fiind stabilit în ultimul minut de Alin Conache, cu un drop-gol de la o distanță considerabilă mai ales pentru această categorie de vârstă. Este un lucru îmbucurător că această competiție și-a atins scopul, și anume creșterea în valoare a noii generații, care astfel, pe lângă turneele locale, a avut parte și de meciuri mult mai tari, cu cei mai buni copii din toată țara”, a declarat antrenorul humorean Andrei Varvaroi.
În perioada 4-6 septembrie, cele două echipe vor participa la București, la turneul final, unde se va stabili și ierarhia acestei ediții a Turneului Național de Mini-Rugby.



Recomandări

Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon

Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon
Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor