Doi dintre rugbiștii descoperiți și formați la Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului de antrenorul Florin Nistor, mai exact Marius Ferariu și Rareș Prelucă, au participat timp de opt zile cu naționala României la Campionatul European pentru juniorii sub 18 ani, ce s-a desfășurat în Polonia. Marius Ferariu este la al doilea european sub 18 ani, după cel de anul trecut, când România a promovat în prima grupă valorică, în timp ce colegul său Rareș Prelucă a fost la primul european. Cu o victorie în cele trei meciuri disputate, România a ocupat locul șase și și-a îndeplinit astfel obiectivul propus la începutul competiției, menținerea în prima grupă valorică.
În primul meci, România a pierdut fără drept de apel, 8 – 67, în fața campioanei de anul trecut, a doua echipă a Franței, care apoi a pierdut finala din acest an cu scorul de 3 – 8 în disputa cu Georgia. În meciul pentru locurile 5 – 8, echipa României a reușit prima și singura victorie de la acest campionat european, 27 – 5 în fața Belgiei. Pe finalul acestui meci, Marius Ferariu s-a accidentat la un braț, unde a mai avut probleme, iar Rareș Prelucă a intrat în teren în debutul reprizei secunde, ambii evoluând în pachetul de înaintare al naționalei României. În ultimul meci al competiției din Polonia, cel pentru locurile 5 – 6, disputat împotriva Rusiei, naționala noastră a deschis scorul și a condus cu 7 – 0 până-n minutul 22, dar adversarii au reușit trei încercări până la pauză și conduceau la jumătatea partidei cu 21 – 7. În partea a doua, rușii au mai reușit să marcheze 12 puncte, iar la final s-au impus cu scorul de 33 – 7.
„A fost prima mea participare la un Campionat European și pot să spun c-am avut parte de o competiție dură, cu adversari foarte puternici, Franța fiind unul dintre ei, echipă pe care am întâlnit-o chiar în primul meci. Am reușit să creștem de la meci la meci, dar din păcate în ultima întâlnire, cea cu Rusia, n-am reușit să rămânem concentrați până la final și am pierdut locul cinci. Sper să continui pe aceeași linie și să mai fiu convocat la loturile naționale, iar la echipa de club să câștig primul titlu național în acest sezon”, a explicat Rareș Prelucă.
În acest sezon, Marius Ferariu a plecat la CSȘ 2 Baia Mare, iar în iarnă a ajuns la aceeași echipă și Rareș Prelucă, ambii făcând acest pas deoarece CSȘ Gura Humorului nu are echipă de rugby în XV la juniorii sub 18 ani. Cei doi vor avea o scurtă vacanță după acest Campionat European, iar pe 14 aprilie vor reîncepe meciurile în Campionatul Național pentru juniorii sub 18 ani, acolo unde actuala lor echipă, CSȘ 2 Baia Mare, ocupă primul loc și este principala favorită la titlul național.
Rugby, juniori U18
Humorenii Marius Ferariu și Rareș Prelucă au ocupat locul șase la europene, cu naționala României
