RUGBY-JUNIORI

Humorenii au pierdut în teren, dar pot câștiga la masa verde

Cele două echipe de juniori I și II a Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului au reînceput ieri campionatul, cu două meciuri pe teren propriu în compania formațiilor similare ale puternicului club Metrorex București. La juniori I, elevii lui Dumitru Livadaru au evoluat în teren împotriva unei echipe ce are în componență 10 sportivi ce au jucat pentru România la Mondialele încheiate de curând, opt dintre ei fiind transferați în ultimele 48 de ore de la echipe ce nu mai au șanse la turneul final. Încurajați de aproximativ 1.000 de spectatori, rugbyștii humoreni au sperat într-o victorie ce le-ar fi mărit șansele pentru un loc în ultima fază a competiției, dăruindu-se total în teren. Din păcate, în final, bucureștenii s-au impus la șase puncte diferență, 19 – 13, după ce la pauză conduceau cu 12 – 3. Cu toate că a pierdut în teren, echipa CSȘ Gura Humorului are mari șanse să câștige meciul, după ce a depus o contestație împotriva unui jucător transferat, dar care nu a primit dezlegare de la clubul său din Galați. „Mulțumesc tuturor jucătorilor mei pentru dăruirea de care au dat dovadă în fața unei echipe de internaționali, dar și publicului spectator. Pentru jocul prestat evidențiez întreaga echipa și în special pe internaționalul George Cătună, un jucător care va ajunge departe în rugby”, a declarat antrenorul Dumitru Livadaru. La juniori II, echipa CSȘ-ului a fost învinsă clar de bucureșteni cu scorul de 39 – 3. În următoarea etapă, ce va avea loc duminică, humorenii vor juca la Dinamo București, în timp ce sâmbătă, juniorii III vor evolua tot în capitală, dar împotriva Stelei.

Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

RC Gura Humorului și-a asigurat în manieră entuziasmantă câștigarea Diviziei Naționale și promovarea în prima ligă