Humorenii au obținut o victorie clară și spectaculoasă în fața unui adversar titrat

Humorenii, după victoria spectaculoasă cu Știința Petroșani
Humorenii, după victoria spectaculoasă cu Știința Petroșani

Rugby Club Gura Humorului a reușit, sâmbătă, pe teren propriu, unul din cele mai bine meciuri de la reînființarea echipei de seniori, învingând la scor Știința Petroșani, o echipă titrată, care a câștigat în ultimii ani de mai multe ori Divizia Națională de Seniori (al doilea eșalon valoric din România).
În prima repriză humorenii au condus cu 14-0, oaspeții au punctat printr-un eseu, 14-5, însă după pauză a urmat un galop de sănătate al RC Gura Humorului, scor final 57-5.
După meci, managerul jucător Ștefăniță Rusu (care, la 47 de ani, a jucat în linia I a grămezii) nu și-a ascuns entuziasmul unei victorii pe care nimeni nu o sconta, mai ales la un asemenea scor:
„Sper ca cineva să vadă acest rezultat și să ni se alăture, să ne ajute în această muncă atât de grea de a ține aici, la Gura Humorului, acești tineri foarte talentați, din care pe o parte deja i-am pierdut. Ei au făcut diferența zburdând în a doua repriză în ciuda căldurii care a prăbușit se pare echipa oaspete”, a declarat Ștefăniță Rusu.
Pentru RC Gura Humorului au marcat Mihai Daraban – 3 eseuri, 7 transformări, o lovitură de pedeapsă, Mihai Hodeniuc, Ștefănită Rusu, Sebastian Rusu, Ioan Antonesi, Jared Viljoen – un eseu fiecare.
Mihai Daraban a fost declarat Omul Meciului.

Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni