Naționala de rugby seniori a României reîncepe astăzi meciurile oficiale și un nou sezon în Rugby Europe Championship, cu un meci contra Germaniei, care va începe de la ora 16.00 pe Cluj Arena. Partida va fi transmisă în direct pe postul Telekom Sport și pe internet pe pagina www.rugbyeurope.eusau adresa http://www.rugbyeurope.eu/2018-rugby-europe-international-championships-m4-romania-vs-germany. Această întâlnire, precum și următoarele trei care vor urma sunt decisive pentru calificarea directă la turneul final al Cupei Mondiale din 2019, competiție unde România a fost prezentă la toate cele opt ediții disputate până acum.
Antrenorul Lynn Howells și staff-ul naționalei au stabilit joi primul XV cu care România va aborda acest meci, dar și cei opt jucători ce se vor afla pe banca de rezerve. Humoreanul Mihai Macovei, ce evoluează în a doua ligă franceză la echipa Colomiers, va fi titular în meciul cu Germania și va fi din nou căpitanul stejarilor, pentru a 42-a oară. În lotul de 30 de jucători ce s-a pregătit pentru acest meci s-a aflat un alt humorean, Vlad Nistor, ce evoluează tot în Franța, la Albi, jucător ce din păcate nu se află în cei 23 de pe foaia cu lotul pentru acest meci. Pentru partida cu Germania au revenit în lot, după aproape trei ani, Alin Coste și Valentin Ursache, ultimul fiind pentru a opta oară în primul XV alături de fratele său Andrei Ursache.
Cătălin Fercu revine și el în echipa națională după o mai veche accidentare și va bifa selecția cu numărul 99, fiind la un singur pas de a deveni al doilea jucător din istoria echipei naționale care se poate lauda cu 100 de selecții.
În primul XV se vor afla cinci jucători care evoluează în Franța, 3 de la Timișoara Saracens, 3 de la Steaua, 2 de la CSM București și 2 de la Știința Baia Mare.
Lotul României în meciul de astăzi: 1.Mihăiță Lazăr (Castres), 2.Andrei Radoi (Timișoara Saracens), 3.Andrei Ursache (Carcassonne), 4.Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), 5.Marius Antonescu (Colomiers), 6.Valentin Ursache(Oyonnax), 7.Mihai Macovei (C) (Colomiers), 8.Stelian Burcea (CSM București), 9.Florin Surugiu (Steaua București), 10.Florin Vlaicu (Steaua București), 11. Ionuț Dumitru (Steaua București), 12. Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM București), 14. Tangimana Fonovai (Timișoara Saracens) și 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens). Pe banca de rezerve se vor afla jucătorii: 16. Florin Bardasu (Știința Baia Mare), 17. Ionel Badiu (Timișoara Saracens), 18.Alexandru Țăruș (Sale Sharks), 19. Alin Coste (Carcassonne), 20. Andrei Gorcioaia (Massy), 21. Valentin Calafeteanu (CSM București), 22. Stephen Shennan (Timișoara Saracens), 23. Jack Umaga (Timișoara Saracens).
Pe 18 februarie, România va juca în Spania, pe 3 martie, la Cluj, cu Rusia, pe 10 martie la Buzău, cu Belgia, iar pe 18 martie va încheia cu un meci în Georgia.
Rugby
Humoreanul Mihai Macovei va fi căpitanul României pentru a 42-a oară, în meciul cu Germania
