Component al echipei antrenate de Florin Nistor la Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului, Marius Ferariu se află în această săptămână în Franța, acolo unde participă cu echipa României la Campionatul European de Rugby pentru juniori sub 18 ani, al doilea eșalon valoric. Aseară, de la ora 18.00 (ora României), naționala României urma să întâlnească selecționata similară a Germaniei în finala mică a Campionatului European, într-un meci ce desemnează câștigătoarea medaliei de bronz din acest an.
Stejăreii au debutat la Rugby Europe U18 Trophy cu o victorie lejeră în fața Cehiei, scor 39 – 8. După un început pe contre, în care fiecare echipă a marcat câte un eseu, până la pauză România și-a mărit avantajul la 14 puncte. Diferența putea să fie mai mare dacă transformerul nostru nu rata trei din cele patru transformări. În debutul părții secunde, cehii au avut inițiativa și o șansă de eseu, dar cu trecerea timpului românii au pus din nou stăpânire pe joc și au marcat alte trei eseuri, scor final 39 – 8. Cu această victorie, România se califica în semifinale, unde urma să întâlnească Rusia. În celălalt joc Germania urma să întâlnească Olanda. Din păcate, în meciul pentru intrarea mare, România a cedat în fața Rusiei cu scorul de 14 – 27. Stejăreii au marcat primii, dar rușii au replicat imediat cu un eseu, în minutul 8, scorul fiind egal. La mijlocul reprizei, echilibrul numeric s-a rupt după ce un român a văzut cartonașul galben, iar rușii au profitat și au încheiat prima parte cu un avantaj de 12 puncte, scor 19 – 7. Rușii au reușit un nou eseu în partea a doua, iar românii au încercat să revină, dar din păcate au reușit doar un eseu, adversarii închizând tabela cu o lovitură de pedeapsă fructificată la bețe, scor 27 – 14.
„Ne bucurăm că suntem reprezentați din nou la loturile naționale ale României, acolo unde clubul nostru a dat mulți jucători valoroși, ce ne-au reprezentat și ne reprezintă cu cinste în competițiile internaționale. Îl felicit pe Marius Ferariu pentru că a reușit să ajungă la naționala României și că a prins lotul pentru acest campionat. Este un sportiv serios și disciplinat ce și-a urmărit scopul, și astfel au venit și rezultatele. Convocarea sa la Campionatul European este rodul muncii depuse pe tot parcursul pregătirii și cred că dacă va continua cu aceeași determinare are mari șanse să ne reprezinte și la următoarele campionate europene și mondiale”, a declarat antrenorul lui Marius Ferariu, humoreanul Florin Nistor.
În ultimele meciuri ale acestui european, Olanda și Rusia se vor bate pentru medalia de aur, România și Germania pentru bronz, Luxemburg și Ucraina pentru locul 5, iar Cehia și Polonia pentru a evita ultimul loc.
Rugby
Humoreanul Marius Ferariu este titular în meciul cu Germania, pentru medalia europeană de bronz
