Judo

Humoreanul Luis Bulgar Horga a câștigat bronzul la Cupa Europei



Luis Horga, alături de antrenorul Mihai Pascal
Luis Horga, alături de antrenorul Mihai Pascal

Judoul humorean a reușit zilele trecute să se evidențieze și la nivel internațional prin judoka Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului Luis Bulgar Horga. Sportivul pregătit de profesorul Mihai Pascal a participat în premieră la Cupa Europei la judo under 15 cu lotul României, într-o competiție la care au fost prezente 20 de țări. Elev al Școlii Gimnaziale Berchișești, Luis Bulgar Horga a avut o evoluție foarte bună la categoria 55 de kilograme și a obținut în final medalia de bronz. Sportivul humorean a evoluat la o categorie la care au luptat pentru medalii nu mai puțin de 26 de judoka obținând cinci victorii din șase meciuri, un eșec discutabil după părerea antrenorului săi, în capul de grupă cu un sportiv al gazdelor din Ungaria.
În perioada 25 – 28 iunie, Luis Bulgar Horga va lupta pentru o medalie la Campionatul Balcanic de judo din Muntenegru, acolo unde profesorul Mihai Pascal speră să câștige aurul.
Tot zilele trecute, la Sibiu a avut loc finala Campionatului Național sub 14 ani individual și pe echipe euroregiuni. Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului a participat cu un număr de șase sportivi, cu un an mai mici decât restul concurenților. După părerea profesorului Mihai Pascal, sportivii săi au evoluat puțin timorați pe tatami și acest lucru i-a împiedicat să urce pe podium, dar vor avea ocazia să se revanșeze la finala Campionatului Național rezervat sportivilor sub 13 ani, ce va avea loc la mijlocul lunii iulie, la Arad. Pe de altă parte, în concursul pe echipe euroregiuni, trei humoreni, Iliuță Macovei, la 46 de kilograme, Rafael Barac, Adrian Dobrean, la 73 de kilograme, alături de 3 judoka de la Judo Club Bacău și unul de la LPS Roman au reușit să câștige argintul cu echipa regiunii Nord Est, după o finală pierdută în fața euroregiunii 4 Sud (Pitești, Ploiești și Târgoviște).



Recomandări