Actorul australian Hugh Jackman a fost ales „cel mai sexy bărbat în viață” pe 2008 de revista americană People, starul alăturându-se astfel unei liste de vedete precum George Clooney și Brad Pitt, câștigători în anii anteriori, informează Reuters.
Nu doar frumusețea și alura fizică impresionantă i-au adus acest titlu lui Jakman, în vârstă de 40 de ani și cu o înălțime de 1,90 metri. Elizabeth Sporkin, editorul șef al revistei People, spune despre Jackman că este un bărbat „modest, romantic, minunat și starul momentului”.
Celebra revistă americană a argumentat decizia luată prin faptul că Jackman este capabil să se lupte cu cei mai puternici eroi ai Hollywood-ului în filmele de acțiune, să îi cânte balade romantice soției sale, Deborra-Lee-Furness, cu care este căsătorit de 12 ani, să pregătească clătite la micul dejun pentru cei doi copii ai săi, Oscar și Ava, dar și să transpire serios în sala de sport, unde își menține condiția fizică de invidiat.
Jackman a devenit cunoscut datorită rolului său din trilogia de succes „X-Men” și a fost foarte apreciat de critici pentru rolul său din „Prestigiul” (2006). Jackman a câștigat un premiu Tony, cea mai prestigioasă distincție acordată pe Broadway, pentru rolul său din piesa de teatru „The Boy from Oz”.
Cel mai recent film în care a jucat Jackman este drama epică „Australia”, unde îi dă replica lui Nicole Kidman și care va fi lansată în Statele Unite săptămâna viitoare.
Cu acest titlu de „cel mai sexy bărbat în viață”, Jackman se alătură unei liste de vedete precum Brad Pitt, George Clooney, Matthew McConaughey și Matt Damon. Editorii revistei People consideră, însă, că Jackman are ceva diferit de ceilalți.
„Brad (Pitt, n.r.) este extrem de sexy, George (Clooney, n.r.) este extrem de inteligent, Matt (Damon, n.r.) este băiatul din vecini, dar frumusețea lui Hugh reiese din faptul că este un tip curajos, cu un accent minunat și cu un fizic foarte frumos”, potrivit declarației lui Sporkin.


