Pufoaica de vară

Hrușcă, imprimat pe cauciucurile de iarnă



Multă mizerie umană stă pitită îndărătul isteriei ăsteia a cauciucurilor de iarnă, cu care e musai să fie echipate autovehiculele. Mai întâi s-a spus că sunt absolut obligatorii de la data de 1 noiembrie 2011, apoi că nu calendarul, ci temperaturile scăzute dictează când trebuie montate, deci pot să mai aștepte…
Ba că poliția te bunghește, te oprește și te arde la prăpăditu-ți portofel cu o amendă uriașă dacă nu le ai; ba că poliția – foarte umană – nu îți zice nici du-te mai încolo, în afară de cazul când provoci un bucluc în bunul mers al circulației, și atunci n-are nici ea de ales și își face datoria, sireaca… Ba că degeaba le tragi tu pe toate roțile, dacă ele, cauciucurile, n-au desenate la vedere un fulg de nea, un brăduț și un colindător, poate chiar pe Hrușcă, din gura căruia să iasă eventual și niște miorlăituri din alea hibernale, care se pregătesc să bată la ușă, în spiritul tradiției noastre de creștini sub acoperire…
Fiecare nou zvon le-a întărit pe celelalte, pentru ca toate, la urmă, să se bată cap în cap, ca berbecii care le-au lansat. Panarama a culminat cu ultimul dintre ele, care zice că e chiar dăunător să circuli pe temperaturile astea, de plus 10-15 grade, cu cauciucuri de iarnă, fiindcă nu numai că le distrugi cu uzura, dar și distanța de frânare se lungește de parcă ar fi și ea de cauciuc, așa că, iată, intri în altă belea.
De ce am amintit la început de „mizeria umană”, în loc să invoc obișnuitele tâmpenii incoerente venite de sus, din departamentul băieților șmecheri din fruntea țării, conduși de celebrul Cap Belit? Fiindcă scopul întregii isterii l-a constituit comercializarea în draci a acestor cauciucuri de iarnă. Cei care sunt ascunși în spatele afacerii au și umflat prețurile simțitor anul acesta, animați de scopul nobil de a se burduși de bani.
Iar pe mine mă apucă regretul că asteroidul ăla care ne-a bărbierit planeta nu a nimerit-o din plin, să se aleagă praful din simulacrul ăsta de viață.