Hristos Și-a plecat fruntea cu smerenie

„Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Și îndată Duhul L-a mânat în pustie. Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Și era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăției lui Dumnezeu. Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 9-15)
Fragmentul evanghelic ne aduce mărturii despre începutul activității publice a Domnului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului Hristos și apoi ispitirea din pustie. Deși nu avea păcate, Mântuitorul Și-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan. Fiul lui Dumnezeu din smerenie a primit să stea sub mâna unui om. În Ioan Botezătorul era întruchipată întreaga creație care regăsea pe Creator. Apa, cerul, munții, omul, toate se închinau și se binecuvântau prin Domnul Hristos. Prin ispitirea din pustie Mântuitorul ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul binecuvântării. După biruința asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa. Fiecare creștin din această lume simte cum învățăturile Sale i-au schimbat viața. Pentru fiecare om Hristos a flămânzit, a suferit povara Crucii și a înviat.
Dumnezeu ne conduce pașii spre Împărăția Sa
„Și era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu. Și Iisus l-a certat, zicând: Taci și ieși din el. Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din el. Și s-au spăimântat toți, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă și cu putere; că și duhurilor necurate le poruncește, și I se supun. Și a ieșit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.” (Marcu 1, 23-28)
După ce Domnul Iisus Hristos a vindecat un om demonizat, demonii s-au adresat Mântuitorului – „Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”. Două lucruri au întrebat demonii pe Domnul Hristos: ce are cu ei și dacă vrea să-i piardă? Să reținem că întrebări asemănătoare putem auzi și la mulți semeni de-ai noștri. Ei se întreabă: oare ce are Dumnezeu cu mine, cu viața mea, cu ceea ce fac? De ce trebuie să trăiesc așa cum vrea El și nu cum vreau eu? Pentru cei amintiți, a se ruga este o povară, a posti este de neconceput, a merge la biserică este o pierdere de timp. Ei sunt cei care-și dau cu părerea că postul este prea lung și-ți slăbește organismul, iar slujbele din biserică sunt monotone și nesfârșite. Au întotdeauna păreri potrivnice la tot ceea ce are de-a face cu viața religioasă. Orgolioși și autosuficienți, privesc cu superioritate spre cei care sunt credincioși. Dumnezeu nu ne răpește nimic din ce avem. El doar ne conduce, cu multă discreție, pașii spre Împărăția Sa.
(Pr. Dumitru Păcuraru, sursa: Ziarul Lumina)