Hristos, Pâinea de-a pururi a drept-măritorilor creștini

„În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.” (Duminica a 8-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor –Matei 14, 14-22)
Urcând pe scara anului bisericesc, am pășit, iată, pe treapta Duminicii a 8-a după Rusalii, în care avem rânduită Evanghelia cu minunea înmulțirii pâinilor. Ne amintim, cu acest prilej, că toate minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos descoperă puterea Sa dumnezeiască, așa cum ne arată și cea de azi: a hrănit 5.000 de bărbați, dar și femeile și copiii care-i însoțeau. Cu doar cinci pâini și doi pești…
„Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți…”
Înțelegem, de fapt, că prezența și lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului au făcut să sporească pâinile. Această sporire ne aduce aminte, astfel, de Psalmul 103: „Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți…” (v. 29). În acest context, e ziditor să observăm minunile Sale în toate legile firii pe care le-a sădit. De pildă, dintr-un singur bob de grâu, semănat în pământ bun, răsare un spic cu… 15-20 de boabe! Nu-i o minune, iarăși, că dintr-o singură ghindă crește un stejar uriaș? Dar despre celelalte frumuseți ale naturii, ce vom spune? Nu grăiesc toate de Mâna Sa? Și flora, și fauna, și seninul cerului din zilele însorite, și strălucirea stelelor în nopțile senine, și puritatea apei de izvor… Aceste frumuseți și multe altele ne aduc iarăși în minte Psalmul 103, îndemnându-ne, parcă, să rostim și noi, odată cu prorocul David: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, pe toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (v. 25).
„Ești totul în toate și toate prin Tine,/ Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu”
Evanghelia de azi reprezintă, totodată, un elogiu adus pâinii și bobului de grâu, în sens liturgic, prefigurativ. Să ne amintim de gestul lui Iisus, similar cu cel de la Cina cea de Taină, la care a instituit Sfânta Euharistie: „Luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor…” (Matei 14, 19). Un minunat elogiu adus pâinii, în sens euharistic, a formulat în versuri strălucitul profesor de teologie Nichifor Crainic în poezia „Cântecul potirului”, care se asociază în mod fericit pericopei de azi. În pofida profunzimii teologice și a frumuseții ei lirice, este încă prea puțin cunoscută. De aceea, o redăm integral aici, cu gândul să fie și mai mult popularizată, prin intermediul dumneavoastră, dragi cititori ai Ziarului Lumina1:
„Dați-le voi să mănânce!” și cele două cuminecări
După cum, la înmulțirea pâinilor, apostolii au fost cei care au împărțit hrana mulțimilor, tot așa, după Înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori care vor săvârși Sfânta Liturghie, împărțind, astfel, hrana nemuririi – Sfânta Împărtășanie. Vor da, totodată, și mâncarea cuvântului evanghelic, împlinindu-se prorocia „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4; cf. Deuteronom 8, 3). Apostolii vor rândui, apoi, preoți și episcopi prin cetăți, care vor plini mai departe porunca testamentară, până în zilele noastre. „Dați-le voi să mănânce!” este o poruncă sfântă, pe care o împlinesc astăzi slujitorii consacrați ai sfintelor altare, episcopii, preoții și diaconii, care împart Sfânta Euharistie și cuvântul credinței mulțimii flămânde după hrana cea mântuitoare. Prin pogorământ, însă, această poruncă o poate împlini, binefăcător, orice creștin. Nu în cazul Sfintei Euharistii, care este administrată numai de slujitorii hirotoniți, ci în ceea ce privește învățătura Evangheliei, care, însușită temeinic în Sfânta Biserică, poate fi transmisă de orice creștin celor din familie, prietenilor, colegilor de la serviciu etc. Vorbim, iată, de două împărtășiri sau cuminecări: una euharistică, alta din cuvânt, Hristos fiind prezent și în Potir, și în cuvântul evanghelic. Părintele Dumitru Stăniloae sintetizează astfel modul prezenței Lui: „…prin lucrările personale și împrejurările vieții; prin cuvintele Sale din Evanghelii, sau de cele rostite de preot, primite cu credință prin rugăciuni; prin cuvintele și gesturile rostite și săvârșite de preot la ierurgii și Taine; prin Sfântul Trup și Sânge în Euharistie” (Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, pp. 105-106).
„Dați-le voi să mănânce!” se referă, totodată, și la faptele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Să ne amintim că, la judecata din urmă, Hristos va zice tuturor celor ce au avut milă față de cei sărmani: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc (…)” (Matei 25, 34-35).
Cuvânt, împărtășire și filantropie în Liturghia Bisericii primare și în cea de astăzi
Prefigurată la înmulțirea pâinilor, instituită la Cina cea de Taină și intrată în cult la întemeierea Bisericii din ziua Pogorârii Sfântului Duh, Sfânta Liturghie tezaurizează dintru început cele trei daruri sacre: Cuvântul, Euharistia și faptele milostive. Părintele Ene Braniște, într-un studiu de referință (Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin), notează structura de bază a Liturghiei primare, în care le regăsim pe cele trei, dimpreună cu alte elemente semnificative: frângerea pâinii, rugăciunea și lauda adusă lui Dumnezeu, citirile din cărțile sfinte, predica și cântările religioase, momente liturgice unite cu agapele frățești, colectele pentru săraci și manifestările harismelor (S.T., 3-4/1963, p. 133). Sub forme înnoite și adaptate la vremurile de acum, toate aceste elemente se regăsesc și în Sfânta Liturghie de astăzi, ori asociate cu ea. Având, așadar, acest temei liturgic, suntem chemați cu toții, clerici și mireni, potrivit treptei slujirii în care ne găsim, să răspundem fiecare glasului tainic al Mântuitorului, Care strigă neîncetat conștiinței noastre: „Dați-le voi să mănânce”! Amin!
Notă:
1 Am păstrat ortografia textului din varianta originală (Cristos, casnele, Domnu’ etc.).
Când holda tăiată de seceri fu gata
Bunicul și tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu’ Cristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica și mama
Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaște cinstite și lucii
Ca pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e barba lui Domnu’ Cristos.
Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrănește-mă mamă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.
Din coarda de viță ce-nfășură crama
Bunica și mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul și tata
În joc de călcâie jucând nestemate
Ce lasă ca rana șiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.
Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu,
Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate și lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Privește-Te-n vie și vezi-Te-n grâne
Și sângeră-n struguri și frânge-Te-n pâine,
Tu, viață de-a pururi a neamului meu.
(Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon , Ziarul Lumina)