„Hristos în casa ta vrea să rămână!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXII-a după Rusalii

În pericopa evanghelică rânduită a se citi în Duminica a XXXII-a după Rusalii (Luca 19, 1-10), Sfântul Evanghelist Luca aduce în atenție convertirea lui Zaheu, – numele Zaheu este o formă prescurtată a numelui Zaharia și derivă din aramaicul Zakkai (I Ezdra 2, 9; Neemia 7, 14), care se traduce prin „curat” –, mai-marele vameșilor din Ierihon.
Ierihonul, azi Tell es-Sultan, se află la 30 de kilometri de Ierusalim; la acea vreme se mai numea „Cetatea Palmierilor”, sau a finicilor (Deuteronomul 34, 3), și era un oraș rău famat; am putea spune, folosind un corespondent, că era sediul lumii interlope.
Vameșii erau considerați de societate oameni mai răi decât păgânii (Matei 18, 17). Fiind funcționari publici, erau numiți pe o perioadă de cinci ani. După aceea, se putea rezilia contractul. Rezilierea depindea de felul în care își îndeplineau obligațiile față de stăpânire. Pentru faptul că adesea adunau taxe, chiar mai mari decât cele prevăzute de stăpânire, pentru a-și „cumpăra” astfel un nou contract de muncă, erau considerați vânzători de neam.
Așa se explică faptul că, deși erau bogați, nu se bucurau de prea multă cinstire; dimpotrivă, erau urâți și disprețuiți. Și aceasta pentru că dețineau o bogăție dobândită prin mijloace necinstite. Spiritual, vameșii erau săraci.
Mântuitorul Însuși le-a atras atenția în câteva rânduri, însă nu mustrându-i, ci copleșindu-i cu iubirea și iertarea Sa și subliniind că și ei sunt fii ai Tatălui ceresc, având nevoie de îndreptare. Sfântul Ioan Botezătorul i-a mustrat pentru comportamentul lor, cerându-le să își facă datoria cu onestitate (Luca 3, 13).
Zaheu era liderul vameșilor și deținea monopolul impozitelor din Ierihon. Avea în subordine mai mulți vameși. Era un evreu filoroman. Strângea taxele și dările conaționalilor față de statul roman. Însă, spre deosebire de ceilalți colegi de breaslă, dorea să-L vadă pe Iisus. Când dorești ceva, te și împărtășești din ceea ce dorești, spunea părintele Constantin Galeriu.
Pesemne Zaheu simțea că se apropie ceasul astral al vieții sale; îi venise timpul să iasă din infern. Iisus trecea prin Ierihon. În Ierihon, Iisus era de notorietate, întrucât făcuse multe minuni. Așa se și explică prezența acelei mulțimi venite să-L întâlnească. Ca vameș, Zaheu probabil că mai auzise despre El. Dar, nu-L văzuse niciodată. Atunci, ca să scape de mulțime, fiind „mic de statură” și știindu-i traseul, „s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă”. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că s-a urcat „ca să scape de mulțimea păcatelor sale”.
Interesant este faptul că odată cu urcarea sa în sicomor s-a petrecut și o ascensiune spirituală. Fără îndoială că mulțimile s-au autosesizat. Era unul dintre cei pe care niciunul din mulțime nu și-ar fi dorit să-l mai vadă. Însă prejudecățile lumii nu-l mai interesau. Toți murmurau – menționează Scriptura (Luca 19, 7) – la vederea unui vameș. Zaheu a preferat să urce în ciuda tuturor opreliștilor. Nimic nu-l putea opri de la a se împărtăși din bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Chipul căuta Proto–Chipul. Zaheu Îl căuta pe Iisus Care, la rându-I, îl căuta pe Zaheu, chiar mai înainte de a se hotărî acesta să-L caute.
Dumnezeu știe gândurile omului de departe, spune psalmistul David (Psalmii 138, 1-2). Sau, cum este scris în a treia Carte a Regilor: „Tu singur știi inima tuturor fiilor oamenilor” (8, 39).
Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5). De remarcat este faptul că Iisus l-a văzut mai întâi pe Zaheu și nu invers. Se pare că Iisus l-a văzut încă de când s-a decis să se urce în sicomor.
Cuvintele lui Iisus au fost asemenea focului pe care l-a văzut Moise pe Muntele Horeb. Un foc care arde fără să mistuie; doar transfigurează. Întâlnirea cu Iisus i-a dat lui Zaheu o stare unică – bucuria, iruptă parcă din aflarea căii care duce la Împărăția lui Dumnezeu. Și a coborât degrabă – punctează Evanghelia – și L-a primit, bucurându-se. Bucuria este dar și roadă a Duhului Sfânt, amintește părintele Galeriu, tâlcuind cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Galateni 5, 22).
Iisus a intrat în casa lui Zaheu, contrar vrerii mulțimilor, care-i reproșau că „a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Mai intrase în casa lui Simon leprosul. Iar atunci când Domnul i-a permis femeii păcătoase să-i spele picioarele, fariseii s-au autosesizat: „Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă” (Luca 7, 39).
De această dată, Iisus a intrat în infernul casei lui Zaheu, care își făcuse din bogăție un idol, pentru a-l ajuta să biruie acest ucigaș de suflet, după cuvântul înțeleptului Solomon: „Cine iubește banii nu se va sătura de bani, iar cine iubește bogăția nu va avea parte de rodul ei” (Ecclesiastul 5, 9).
Și dintr-o dată, mișcat de iubirea Fiului lui Dumnezeu, pe care Îl recunoaște în Cel Ce i-a trecut pragul, Zaheu își începe mărturisirea: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8). Devenise dintr-o dată un alt Zaheu. Un Zaheu restaurat în Hristos. Un Zaheu care, liber consimțind, își asuma pedeapsa cea mai aspră pentru înșelătorie, așa cum era prevăzută în Lege (Ieșirea 22, 1; II Regi 12, 6).
Pedeapsa viza bunurile distruse. Patru oi pentru una, declamă David cu privire la răpirea oii săracului. Însă când bunul nu era distrus, furul putea să întoarcă îndoit valoarea lui, statornicește Moise (Ieșirea 22, 4 și 7). Iar dacă furul își mărturisea greșeala și restituia de bună voie bunul, nu mai trebuia să adauge decât o cincime din valoarea bunului respectiv (Leviticul 6, 5; Numerii 5, 7).
Pe fondul mărturisirii lui Zaheu, Iisus a decretat: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 9).
„Astăzi” este timpul lui Dumnezeu; este numele eternității. Sau, veșnicia revărsată în ceea ce numim aici și acum, cum afirmă părintele Galeriu. În Sfânta Scriptură, „astăzi” este folosit doar de câteva ori. Timpul nostru este ieri, azi, mâine. De ieri păstrez amintirea; mâine îl proiectez în speranță, pe când singur astăzi este prezentul în care putem trăi în comuniune cu Dumnezeu.
„Astăzi” Împărăția lui Dumnezeu se face prezentă în casa și în sufletul lui Zaheu, precum în sufletul nostru ori de câte ori Îl primim pe Hristos Euharistic. Iar Zaheu se străduiește să nu scape prilejul și să intre în împărăție, ca un adevărat „fiu al lui Avraam”. „Astăzi vei fi cu Mine în rai” i-a spus Hristos și tâlharului pe Cruce (Luca 23, 43). Acest prezent îl descoperă Dumnezeu lui Zaheu.
În încheiere, Hristos descoperă rostul întrupării Sale: „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10). Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului ca să elibereze îngerul din noi, încorsetat de patimile și păcatele noastre. Numai că, pentru o astfel de eliberare, trebuie să urcăm și noi, precum Zaheu, în sicomorul pocăinței, ca să-L putem întâmpina, întocmai lui Zaheu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Zaheu rămâne modelul biblic prin excelență al convertirii, pe care Iisus ni-l propune spre urmare. Nu-l ignorați!