Sângerările nazale sunt stresante! Printre cauzele care stau la originea acestor incidente neplăcute se numără căldura, suprasolicitările fizice și psihice și, mai ales, fragilitatea vaselor de sânge locale.
Nutriționiștii au ajuns la concluzia că, în această situație, o dietă bogată în vitamina C este salutară. Iar dintre fructe, portocala îndeplinește această condiție, fiind recunoscută și ca un ocrotitor vascular. Prin procentul mare de vitamine pe care-l deține (50-100 mg la 100 g suc) portocala este și un antihemoragic și fluidificant sanguin. Sucul fructului reușește să mențină umiditatea țesuturilor și a mucoasei nazale. O constatare îmbucurătoare a specialiștilor care studiază metodele de combatere a acestor incidente hemoragice îi îmbărbătează pe suferinzii în cauză. Hrișca are o extraordinară calitate: întărește vasele subțiri de sânge la nivel local. Deci, consumatorii de hrișcă scapă de aceste complicații nedorite. Dar puțină lume cunoaște calitățile sale. Deși nu este un soi de grâu sau o cereală, așa cum s-a crezut, ea îndeplinește calitățile grâului integral.
În unele privințe, hrișca este chiar superioară acestuia; conține mai mult calciu și este bogată în lisină, un aminoacid pe care organismul uman nu-l produce. Cei care sunt alergici la grâu pot beneficia de această alternativă. Studiile recente demonstrează că hrișca (fructul plantei Fagopyrum), înrudită cu rubarba, influențează procesul de toleranță al glucozei; este în acest sens o șansă și pentru diabetici. Altfel spus, la consumatorii de hrișcă, nivelul de glucoză se menține în limite normale.
Tocăniță cu hrișcă și hasmațuchi
Cantități: 600 g cartofi, 3 cepe, 2 morcovi, o legătură de hasmațuchi, 400 g roșii, 200 g mazăre, 100 g paste făinoase, 200 g hrișcă, 100 ml ulei, 200 ml supă de pasăre sau zeamă de zarzavat, usturoi (6-8 căței, după gust), sare.
Preparare: curățăm zarzavaturile, le spălăm și le trecem prin răzătoarea mare. Ceapa se taie bucățele și, împreună cu legumele, inclusiv hrișca, vor fi înăbușite, la foc mic, cu zeama de pui, sucul de roșii și 50 g ulei. După 20 de minute, adăugăm pastele făinoase fierte, completăm cu apă și usturoiul tăiat mărunt. Vom pune tocănița într-un vas mai mare, uns cu ulei, și-l vom introduce la cuptor, la foc potrivit. Se servește caldă, asezonată cu frunze de hasmațuchi, tăiate mărunt.
Sursa: www.adevarulonline.ro
