Sfârșit de drum. Asta pare să fie pentru Anton Hrib colaborarea sa cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Chiar dacă oficial nimeni nu confirmă plecarea lui Anton Hrib din postul de secretar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, se pare că zarurile au fost aruncate.
Aflat în concediu de odihnă, Anton Hrib a fost prezent și ieri la sediul instituției unde a activat din 1991.
Gurile rele spun că a venit doar pentru a-și lua bagajul.
De altfel, în jurul orei 15.00, încă secretarul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost surprins de fotoreporterul cotidianului nostru în timp ce căra, împreună cu un alt bărbat, o geantă de rafie voluminoasă. Bagajul a fost transportat din sediul Arhiepiscopiei undeva în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, loc de unde Anton Hrib a plecat la ora 15.19 într-o mașină de culoare albastră marca Audi.
Și ceva mai devreme, în jurul orei 13.30, Hrib era prezent tot la sediul Arhiepiscopiei.
Hrib: „Am concediu de odihnă, dar deja ați scris ce ați dorit”
În tentativa de a afla ce intenții are la revenirea din concediu și cât sunt de adevărate zvonurile privind retragerea sa din funcția de secretar al Arhiepiscopiei, l-am sunat pe telefonul mobil.
După ce a aflat cine îl caută, Anton Hrib a răspuns doar atât: „Bună ziua. La revedere!”.
După numai câteva minute, la ora 13.45, a revenit cu un telefon, de la numărul 0230/521295, care aparține Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Am concediu de odihnă, dar deja ați scris ce ați dorit. Eu nu v-am întrebat pe dumneavoastră dacă și de ce ați avut concediu anul trecut. Vă urez numai bine”, este rezumatul unei discuții care a durat mai puțin de două minute.
Tot ieri, ÎPS Pimen a declarat din nou că secretarul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se află în concediu de odihnă.
„V-am mai spus și nu pot să mint, este în concediu. Are dreptul ca orice persoană la concediu, iar durata acestuia este cea stabilită de lege. Ce va face când revine din concediu doar dânsul poate răspunde”, a declarat ÎPS Pimen.
În concediu după o pauză de 10 ani
Potrivit informațiilor oficiale, Anton Hrib a intrat în concediu pe 9 ianuarie, după ce timp de 10 ani nu a uzat de acest drept legal. Plecarea în concediu a uimit întreaga lume preoțească din zonă, iar zvonurile care au circulat ulterior au legat acest lucru de schimbarea din funcție a lui Anton Hrib.
Surse din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au precizat pentru „Monitorul de Suceava” că înainte de a-și depune cererea de concediu, secretarul Arhiepiscopiei și ÎPS Pimen au avut o discuție contradictorie aprinsă.
Schimbările care au avut loc în fruntea Bisericii Ortodoxe Române și relațiile reci dintre conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și actualul patriarh, PF Daniel, ar fi un alt motiv pentru care s-ar fi cerut îndepărtarea lui Anton Hrib din funcția de secretar.
De altfel, în ultimii ani Anton Hrib a avut și un proces cu Mitropolia Moldovei, proces la care a renunțat în cele din urmă, deși avea mari șanse să-l câștige.
Toate aceste elemente duc la concluzia că zilele de concediu pe care Anton Hrib le-a solicitat vor fi și ultimele în calitate de angajat al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
De fapt, concediul de odihnă ar fi doar un paravan pentru ca Anton Hrib să poată ieși elegant din scenă, invocând ulterior probleme de sănătate.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla zilele următoare, și dacă zvonurile se vor adeveri.






