Apreciere

Hrebenciuc: „Uniunea Europeană îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”

Florin Hrebenciuc: Există riscul ca anumite proiecte să fie respinse la finanţare”
Florin Hrebenciuc: Există riscul ca anumite proiecte să fie respinse la finanţare”

Vicepreședintele PD Suceava și candidat din partea acestui partid la alegerile europarlamentare, Florin Hrebenciuc, consideră că principala preocupare a primarilor suceveni ar trebui să fie promovarea de proiecte pentru atragerea de fonduri europene. Hrebenciuc a declarat că, în condițiile în care bugetele locale ale localităților sucevene nu acoperă necesarul de fonduri pentru realizarea unor investiții în vederea dezvoltării infrastructurii, singura șansă a primarilor rămâne atragerea fondurilor pe care Uniunea Europeană le alocă României.
„Uniunea Europeană îți dă bani, dar nu-ți bagă în traistă. Fondurile europene ne pot ajuta să ne dezvoltăm și să intrăm în rând cu lumea, însă pentru aceasta primarii trebuie să fie preocupați de promovarea unor proiecte prin care să atragă cât mai multe fonduri europene. Consiliul Județean poate să rezolve anumite probleme ce țin de finanțarea unor lucrări pentru modernizarea drumurilor județene, însă rămân foarte multe alte probleme care trebuie rezolvate de către administrațiile locale”, a spus Florin Hrebenciuc.
Eurocandidatul PD a recomandat primarilor suceveni ca în promovarea proiectelor cu finanțare europeană să apeleze la serviciile unor firme de consultanță cu experiență în acest domeniu. Hrebenciuc consideră că o astfel de soluție ar fi cea mai potrivită, în condițiile în care costurile pe care primăriile ar trebui să le suporte pentru angajarea unei astfel de firme pot fi deduse din finanțarea obținută de la Uniunea Europeană. El a mai adăugat că firmele de specialitate pot sprijini administrațiile publice locale în realizarea unor proiecte competitive, în condițiile în care nu toți angajații din primării care au această sarcină au pregătirea necesară pentru o asemenea activitate.
„De obicei, persoanele angajate în primării pentru conceperea și promovarea de proiecte europene au cumul de funcții, și nu se ocupă în mod expres de acest domeniu de activitate. Ori în aceste condiții, există riscul ca anumite proiecte pe care le realizează să fie respinse la finanțare”, a declarat vicepreședintele PD Suceava.
Florin Hrebenciuc a mai spus că în condițiile în care primarii vor să promoveze singuri proiecte europene, au posibilitatea să obțină informații de pe mai multe site-uri de internet, cum ar fi www.finanțare.ro sau www.fonduri-structurale.ro.

Recomandări

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377