Hrebenciuc a fost surprins să constate că Tudor Chiuariu ar fi fost implicat în retrocedările ilegale de păduri, în timp ce deputatul Ioan Adam era impresionat de onorariul fix de 2 milioane de euro perceput de casa de avocatură a senatorului de la Paltin Sturdza, potrivit unui document al DNA, informează Mediafax.Într-un document trimis recent de DNA la instanța supremă și obținut de MEDIAFAX, se arată că, deși hotărârea judecătorească de retrocedare a pădurii în favoarea lui Paltin Sturdza era deja obținută și nu mai era foarte multă nevoie de consultanță juridică, casa de avocatură a parlamentarului Chiuariu Tudor a încheiat un contract de asistență juridică cu Sturdza, prin mandatar Varga Ioan Gheorghe, în cuantum de 2.000.000 euro onorariu fix, onorariu apreciat de către Adam Ioan ca fiind „excepțional”.”Apreciem că angrenarea lui Chiuariu Tudor în această cauză de către Varga Ioan Gheorghe și Călugăr Daniel Constantin nu a fost întâmplătoare, ci s-a făcut ca urmarea faptului că acesta era un membru marcant al PNL și coleg de partid cu prefectul județului Bacău din acea perioadă, Șerban Claudiu Octavian”, notează procurorii în documentul citat.