Mobilizare

Hrebenciuc sună mobilizarea în PD Suceava



Hrebenciuc sună mobilizarea în PD Suceava
Hrebenciuc sună mobilizarea în PD Suceava

Militanții democrați din județul Suceava sunt chemați să-și mobilizeze familiile, prietenii, rudele la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc pe data de 25 noiembrie. Semnalul a fost dat chiar de cel care va reprezenta organizația județeană a PD pe lista pentru europarlamentare, vicepreședintele Florin Hrebenciuc (foto).
De la tribuna Consiliului de Coordonare Local al PD care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, Hrebenciuc i-a îndemnat pe democrații suceveni să se prezinte la scrutinul din noiembrie, explicându-le cât de important este pentru așezarea pe eșichierul politic al Partidului Democrat.
„După toate probabilitățile, aceste alegeri vor avea o participare scăzută, pentru că așa s-a întâmplat în toate țările Uniunii Europene. Din acest motiv vin cu rugămintea să mobilizați prietenii, rudele, să chemați oamenii la vot. Exemplul cel mai concret este Ungaria, care a avut alegerile anul acesta și prezența la vot a fost de doar 31%. Prezența la vot este foarte importantă la aceste alegeri și sper să facem echipă împreună să susținem această campanie care va începe pe 25 octombrie. Sper ca toată lumea să mă susțină și să mergem înainte pe acest drum”, a spus Hrebenciuc.
El speră ca la europarlamentare PD Suceava să obțină un scor care să se situeze peste media pe țară și care să certifice forța organizației județene a partidului.



Recomandări