Candidatul sucevean al PD la alegerile europarlamentare, Florin Hrebenciuc, consideră că susținătorii PNL și PSD se vor prezenta la referendumul declanșat de președintele Traian Băsescu pentru introducerea votului uninominal și vor vota în favoarea acestuia. „Logica unei astfel de poziționări a electoratului liberal și PSD-ist, în contextul referendumului de pe 25 noiembrie, decurge, pe de o parte, din faptul că acesta a votat împotriva demiterii președintelui cu ocazia referendumului din luna mai și, pe de altă parte, din faptul că numai așa are garanția introducerii votului uninominal”, a declarat Florin Hrebenciuc.
El susține că electorii PNL și PSD sunt conștienți că prin declanșarea referendumului pentru votul uninominal, președintele Traian Băsescu s-a ținut de promisiunea făcută, respectiv dorința de a introduce acest sistem.
„Ei știu, așadar, că, dacă președintele nu declanșa referendumul, actuala clasă politică ar fi amânat la nesfârșit adoptarea legii privind modificarea sistemului electoral. Indiferent de opțiunea lor politică, cetățenii s-au săturat să voteze liste și vor să voteze oameni, să-și poată trage la răspundere reprezentanții. Ori președintele Traian Băsescu tocmai asta a promis, introducerea votului uninominal fiind un pas fundamental pentru schimbarea clasei politice”, a subliniat Florin Hrebenciuc.
El a adăugat că electoratul a conștientizat deja faptul că o lege adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului poate fi oricând modificată de Parlament, pe când o lege impusă de voința populară, în urma unui referendum, nu poate fi modificată decât tot prin referendum.





