Zeci de credincioși au participat joi, 18 decembrie, la Hramul Mănăstirii Voroneț, de Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Slujba religioasă a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi. Biserica Mănăstirii Voroneț a îmbrăcat straie de sărbătoare, tocmai pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, și mulți apropiați ai Mănăstirii Voroneț, care participă regulat la evenimentele importante organizate de obștea de maici de aici, au luat parte la slujbă, plecând genunchii, împreunând mâinile la rugăciune, pentru a-l cinsti pe cel care a fost duhovnicul Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, Cuviosul Daniil Sihastrul, al cărui mormânt este la Voroneț. În cuvântul de învățătură rostit de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, acesta a amintit că voievodul Ștefan cel Mare a avut un duhovnic, un călugăr, un pustnic de la care a cerut sfaturi. „Un mare om, un voievod, a cerut sfat unui călugăr. Acesta a fost Cuviosul Daniil Sihastrul, retras de lume, dar nu izolat de lume, care l-a îndemnat pe voievod să nu-și piardă demnitatea, credința, să lupte pentru credință. Și astăzi oamenii vin la preot și cer sfaturi. Cuviosul Daniil Sihastrul este recunoscut de popor pentru două fapte mari. A fost un om al rugăciunii și sfătuitorul voievodului Ștefan cel Mare. Pentru că timpul rugăciunii este de fapt timpul mântuirii. De aceea, se spune: rugați-vă neîncetat! Mereu să avem gândul la Dumnezeu, să înțelegem purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Cuviosul Daniil Sihastrul nu avea facultăți, școli înalte, dar citea cărțile din biserică, proloagele și avea mintea luminată de harul Duhului Sfânt. Pentru că nimic nu se poate fără Dumnezeu”, a explicat ÎPS Pimen.
Hramul Mănăstirii Voroneț, de Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
