Sfântul Mare Mucenic Mercurie

Hram la biserica de pe vremea lui Ștefan Tomșa Voievod de la Rădășeni



Biserica “Sfinții Mercurie și Ecaterina”
Biserica “Sfinții Mercurie și Ecaterina”

Biserica “Sfinții Mercurie și Ecaterina”, una dintre cele mai vechi și mai frumoase biserici de lemn din Moldova și din țară, situată în satul Rădășeni, și-a sărbătorit hramul joi, 25 noiembrie. Sărbătoarea a început din seara zile de miercuri, 24 noiembrie, când un sobor de preoți a săvârșit slujba Vecerniei hramului și Litia. În ziua pomenirii Sfinților Ocrotitori Mercurie și Ecaterina, după Utrenie și Acatistul Sfinților Mucenici, a urmat Sfânta Liturghie oficiată de preotul protopop de Fălticeni Adrian Dulgheriu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei a fost oficiat parastasul pentru ctitorii bisericii și pentru preoții care au slujit în acest sfânt lăcaș în cei peste 400 ani de existență, urmat de agapa frățească pregătită de gospodinele din comuna Rădășeni.
Așa cum am aflat de la cei doi preoți slujitori, Constantin Rotar și Constantin Georgian Rotar, biserica a fost construită de Ștefan Tomșa Voievod între anii 1611 și 1622, domn care ar fi învățat carte la Școala Preoțească din Rădășeni și, „miluindu-l Dumnezeu cu domnia“, a venit la Rădășeni și a făcut biserica. Biserica este construită pe temelie de piatră din bârne de brad, lemn care ar fi fost obținut din tăierea copacilor aflați chiar în acel loc. Biserica are dimensiuni relativ reduse, fără turlă, are forma de navă și se compune din: pronaos, naos, altar. Pe latura de sud are un pridvor adăugat ulterior, după unele date, în anul 1877, după altele – în 1909. La interior, biserica este pictată în tempera, în stil popular, de călugării Chelsie, Ioan și Iulian, mărturie fiind o inscripție, cu litere chirilice, aflată pe icoana Sfântului Nicolae din catapeteasmă: „Și s-au zugrăvit Sfântul Altar în anul 1875 de robii lui Dumnezeu ieromonah Iulian, Chelsie și Ioan – trei frați – pentru iertarea păcatelor sale, dimpreună cu Ion Irimescu, fiind ucenic, pentru a lui mântuire”.
În anul 1954 a fost curățată pictura, pereții fiind îmbrăcați cu scânduri, iar în anul 1976, s-au vopsit pereții exteriori. În 1990 a fost numit la Parohia „Sfântul Mercurie și Ecaterina” preotul Constantin Rotaru, care după 1991 a început ample lucrări de restaurare a bisericii în interior și exterior: acoperiș nou de șindrilă, pridvor asemănător celui original, restaurarea valoroasei picturi murale, mobilier nou de stejar.
Hramul despre care au scris Creangă și Sadoveanu
„Despre acest hram au scris mai mulți scriitori, printre care Nicolae Beldiceanu, Ion Creangă, Vasile Lovinescu, Ion Dragoslav, dar mai ales Mihail Sadoveanu, în opera sa «Oameni și locuri», socotindu-l un hram îmbelșugat. Locuitorii parohiei îl serbau pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie pentru că este considerat patronul negustorilor, dat fiind faptul că rădășenenii sunt cunoscuți ca negustori de fructe.
„În această frumoasă zi de sărbătoare a satului, cu miresmele florilor din livezi, dis-de-dimineață ulițele satului erau pline de căruțe cu oameni care veneau din satele învecinate la hram. Vin, vin, curg neîntrerupt din toate părțile; e o viață, o veselie pe culmi și cai, parcă toată lumea aceia s-a amețit de mai înainte de lumina strălucită a văzduhului și a mirosului curat al pământului jilav….. Arde un foc de un car de lemne supt un capac; pe niște pirostrii cât toate zilele e așezată o căldare năstrușnică în care forfotea o mămăligă pentru șaizeci de săraci flămânzi, o mămăligă… la care mestecă în sudoarea frunții șase oameni cu un par uriaș înțepenit sus într-armură a copacului… Iar lângă foc de dreapta cealaltă forfotesc niște oale cât niște putini, pline cu sarmale de cele mari cum numai la Rădășeni, la Mercurie, se fac…….. Și în toate casele curate ca niște cutii, cu clituri de zestre până în grindă… cu ștergare în chip de fluturi pe pereți, într-o regulă și o curățenie desăvârșită, masa stă întinsă……. E fără pereche serbarea aceasta a Rădășenenilor”, spune Mihail Sadoveanu.
„Sfântul Mare Mucenic Mercurie este sărbătorit pe 11 noiembrie în Biserica Romano-Catolică, pe 25 noiembrie în Biserica Ortodoxă și pe data de 2 august în Biserica Coptă egipteană. Acest Sfânt Mucenic, rodind din sămânța creștină a Evangheliei aruncată de Apostoli pe ogorul Sciției, prin iubire de Dumnezeu, credință și har de sus împletite în cununa jertfei, a biruit secole de restriște, a înfruntat și va înfrunta mileniile”, a ținut să precizeze preotul paroh Georgian Constantin Rotar.


Hram la biserica de pe vremea lui Ștefan Tomșa Voievod de la Rădășeni
Hram la biserica de pe vremea lui Ștefan Tomșa Voievod de la Rădășeni
Biserica “Sfinții Mercurie și Ecaterina”
Biserica “Sfinții Mercurie și Ecaterina”


Recomandări

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului