Hram la Așezământul Social Sf. Ierarh Nectarie din satul Valea Bourei

Plini de bucurie și de credință în harul Mântuitorului Iisus Hristos, avem deosebita onoare de a vă invita să fiți alături de noi, la ceas de rugăciune și sărbătoare, în ziua de duminică, 26 mai, la Așezământul Social Sf. Ierarh Nectarie și Adormirea Maicii Domnului din satul Valea Bourei (Corniș), comuna Dolhești (între Fălticeni și Dolhasca), unde se va sărbători hramul în cinstea Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou. Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9:00. Creștinii care vor fi prezenți la slujbă vor primi ca binecuvântare câte o sticluță cu Sfântul Mir. Sf. Liturghie va fi oficiată de către un sobor de de episcopi și preoți. Vă așteptăm cu drag în mijlocul nostru. Hristos a înviat!”
(conducerea Așezământului Social Sf. Nectarie)

Recomandări

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni, sărbătoarea unei comunități care trăiește credința zi de zi

Binecuvântare arhierească la cel de-al doilea hram al parohiei sucevene Burdujeni-Gară, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina