Howard Webb din Anglia va arbitra meciul Steaua – Olympique Lyon



Partida Steaua București – Olympique Lyon, care va avea loc marți, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor, va fi oficiată de o brigadă de arbitri din Anglia, avându-l la centru pe Howard Webb, informează site-ul oficial al UEFA.
El va fi ajutat la cele două linii de asistenții Philip Sharp și David Bryan, în timp ce arbitru de rezervă va fi Martin Atkinson.
Observator de arbitri a fost delegat Bo Karlsson (Suedia).
Howard Webb are 34 de ani și este arbitru FIFA din ianuarie 2005, primul său meci internațional fiind amicalul Irlanda de Nord – Portugalia, scor 1-1, în noiembrie 2005. Primul său meci în campionatul Angliei a fost în octombrie 2003. În august 2005 a arbitrat derbiul Chelsea – Arsenal din Supercupa Angliei, scor 2-1. În sezonul trecut, a condus 47 de partide, acordând 117 cartonașe galbene și șapte roșii.
Webb, care va arbitra pentru prima oară la meciul unei echipe românești, a condus partida Olanda – Belarus, scor 3-0, disputată la 6 septembrie, în grupa G de calificare la Euro-2008, din care face parte și reprezentativa României.
Președintele grupării Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a declarat că nimeni nu trebuie să banalizeze meciul cu Steaua. „Este o echipă foarte bună care este campioana țării sale și care tocmai a bătut la Kiev cu 4-1. Este necesar să rămânem vigilenți”, a spus oficialul francez pentru site-ul clubului.