Camerele de supraveghere video montate în Intercity-ul 554, Suceava Nord – București, au surprins un furt dintr-un vagon, cu câteva minute înainte de plecarea trenului din gara Ițcani. Deși polițiștii de la Transporturi Feroviare (TF) îl identificaseră pe hoț, chiar înainte de a vedea imaginile video cu pricina, acestea vor fi principala probă folosită de oamenii legii împotriva infractorului.
Furt „în direct”
Povestea furtului filmat în direct s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână și jumătate.
O femeie din Suceava ar fi trebuit, în după-amiaza zilei de 12 octombrie, să plece într-o delegație la București, împreună cu un coleg de serviciu.
Cum mai aveau de așteptat aproximativ 15 minute până la plecarea trenului, cei doi colegi au ieșit pe peron, la o țigară, femeia lăsându-și poșeta pe banchetă, nebănuind ce avea să i se întâmple, mai ales că în vagon, la câteva scaune distanță, mai era un călător și, la scurt timp, a mai apărut unul.
Când s-a întors, însă, a observat că poșeta dispăruse, unul dintre călători spunându-i că a văzut un tânăr dubios care a intrat în vagon, a stat puțin, după care a plecat în grabă.
Sesizați despre furt, polițiștii gării Ițcani au reușit, cu ajutorul soțului păgubitei, să dea de urma hoțului, Ioan Akbar Biriș, în vârstă de 16 ani, din Fălticeni. Urmând sfaturile polițiștilor, soțul femeii s-a dus la doi minori care-și făceau veacul prin zona gării și le-a promis câte 100 de lei dacă îi aduc înapoi poșeta furată, arătându-se interesat nu de banii care se aflau în ea (160 de lei), ci de documentele, actele de identitate și cheile de la casă.
„Hoții de bagaje au nevoie doar de câteva secunde”
Bănuielile polițiștilor cum că minorii cu pricina știau cine este hoțul s-au adeverit, după ce aceștia au revenit în gară cu poșeta femeii, din care lipseau banii și telefonul mobil.
Ulterior, aveau să afle polițiștii, cei doi minori s-au întâlnit cu Biriș și înainte, și după comiterea faptei, acesta spunându-le că a furat o poșetă.
Chiar dacă adolescentul, un client mai vechi al polițiștilor, nu a recunoscut nimic, polițiștii stației CF Suceava Nord au obținut, cu sprijinul celor de la Revizia de Vagoane Grivița, imaginile video surprinse de camerele de supraveghere din tren, imagini care sunt proba clară că Biriș este autorul furtului.
„Recomand tuturor călătorilor atenție sporită în timpul mersului cu trenul. Hoții de bagaje au nevoie doar de câteva secunde. Profită de neatenția călătorilor, fie că aceștia dorm, au coborât din tren să fumeze o țigară sau își lasă bagajele nesupravegheate când merg la baie…”, e sfatul șefului postului de poliție TF Suceava Nord, agentul șef principal Gavril Moroșan.






