Un individ din municipiul Vatra Dornei, venit să fure de pe un șantier din localitate, pentru a face rost de bani de băutură, a adormit la locul faptei, iar la plecare, a doua zi dimineață, nu și-a mai adus aminte unde a pus cele două sacoșe cu bunurile furate.
Ioan C., în vârstă de 47 de ani, a venit vineri seară la un șantier pentru construcția unei clădiri și, după ce a sărit gardul împrejmuitor, a forțat cu o bară de fier lacătul de la un container metalic. Din interior, bărbatul a furat o bormașină cu percuție, după care a plecat din zonă. Bormașina a vândut-o în scurt timp, la un preț derizoriu, iar cu banii obținuți s-a dus în prima crâșmă și a dat mai multe pahare de rachiu peste cap.
Cum banii de băutură s-au terminat, Ioan C. s-a gândit să revină la șantierul cu pricina. De această dată, bărbatul, aflat în avansată stare de ebrietate, a tăiat cablurile electrice de la un aparat de sudură, un flex și de la mai multe role prelungitoare, le-a pus în două sacoșe, intenționând să le vândă la un centru de colectare.
Înainte de a pleca, Ioan C. a intrat vestiarul amenajat pentru muncitorii de pe șantier și, profitând că e weekend și nu era nimeni prin zonă, s-a culcat.
S-a trezit abia a doua zi dimineață, în jurul orei 5:00, și a căutat repede cele două sacoșe pregătite cu o seară înainte, însă, pentru că a uitat unde le-a pus și se grăbea să părăsească șantierul, să nu fie prins, s-a lăsat păgubaș.
Câteva ore mai târziu, administratorul șantierului a observat lipsa bormașinii și distrugerea cablurilor și a anunțat poliția.
Judiciariștii dorneni au reușit să dea de urma lui Ioan C. în aceeași zi, după ce l-au identificat pe cumpărătorul de ocazie al bormașinii furate și au aflat de la acesta cine era așa-zisul vânzător.
„În cauză sunt efectuate cercetări cu autorul în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și distrugere”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.