Hoții le-au furat 8.000 de lire sterline din casă, în timp ce erau plecați în vizită, la rude



Membrii unei familii din comuna Volovăț au fost lăsați de hoți fără 8.000 de lire sterline, bani pe care îi aveau în locuință. Furtul s-a petrecut în timp ce păgubiții erau plecați în vizită la rude.
Marți, în jurul orei 15.00, Florin B., în vârstă de 26 de ani, din comuna Volovăț, a sesizat poliția din comună că în ziua precedentă locuința familiei sale a fost călcată de hoți. El a relatat că luni, în intervalul orar 16.30-20.20, toți membrii familiei au lipsit de la domiciliu, fiind plecați în vizită la rude. A doua zi, când a descoperit furtul, tânărul de 26 de ani a căutat banii deoarece urma să împrumute suma respectivă unei rude.
Din ancheta poliției rezultă că hoțul a pătruns în casă după ce a forțat unul din geamurile locuinței.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuți.