Un tânăr din comuna Șcheia a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au spart casa în construcție și i-au provocat distrugeri însemnate.
Păgubitul, Ioan C., în vârstă de 28 de ani, le-a spus polițiștilor că hoții i-au luat cablul de la instalația de iluminare.
Din verificările poliției, s-a stabilit că hoții au sărit gardul, au forțat ușa imobilului aflat în construcție pe imașul satului Șcheia, iar din interior au sustras cablul electric de la instalația de iluminare pe o lungime de 30 de metri.
Ca și când nu ar fi de ajuns, hoții au stropit pereții cu o substanță de culoare maronie și au răsturnat doi saci cu var și unul cu ciment.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la circa 1.500 de lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal față de autori necunoscuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și distrugere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.