Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public, plasați în arest la domiciliu



Avocatul Marius Rădăcină
Avocatul Marius Rădăcină

Hoții care ar fi furat o sumă uriașă de bani din casa unui notar public de la Milișăuți, 1,4 milioane de euro mai exact, au fost plasați în arest la domiciliu printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Suceava.

Adrian-Gheorghe Buzic, în vârstă de 35 de ani, și Ștefan-Sorin Farcaș, în vârstă de 36 de ani, ambii din Rădăuți, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv în luna iulie a acestui an.

Cei doi au și o serie de interdicții, pe care dacă le vor încălca vor putea fi arestați din nou.

Marius Rădăcină, avocatul care îi reprezintă pe cei doi, a arătat că măsura arestului preventiv nu se mai impunea de multă vreme.

„Această decizie, deși s-a lăsat cam mult așteptată, este una corectă, oportună și proporțională raportat la stadiul dosarului și la așa-zisele probe, dar și la persoanele cercetate, care nu corespund profilului criminogen al infractorilor contra patrimoniului.

Este într-adevăr o victorie juridică de etapă, însă ne așteaptă un proces dificil având în vedere amploarea resurselor utilizate de anchetatori, dar și miza materială, un presupus prejudiciu foarte mare, în opinia noastră nedovedit”, a declarat avocatul Marius Rădăcină.

Adrian-Gheorghe Buzic a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar Ștefan-Sorin Farcaș va răspunde pentru acuzația de complicitate la furt calificat și pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Până în prezent, anchetatorii au recuperat de la cei doi doar circa 45.000 euro, dar au pus sub sechestru mai multe autoturisme.

  • Filmul jafului din casa notarului

În dimineața zilei de 17 martie 2025, hoții au acționat cu maximă precizie și au dat dovadă de un tupeu ieșit din comun, asta după ce probabil l-au urmărit atent pe notar și știau exact care este programul acestuia.
În ziua jafului, l-au așteptat pe Ioan Covariuc să plece de acasă, de la Milișăuți, spre biroul notarial pe care îl are în municipiul Rădăuți. Ulterior, în fața casei a parcat un autoturism marca VW Golf IV, de culoare argintie. Din mașină ar fi coborât un individ, care a intrat în casă, a găsit seiful, a luat banii și apoi a urcat în mașină și a dispărut alături de șoferul care stătea ”de șase”. Hoții au folosit un traseu pe marginea râului Suceava pentru a evita camerele de supraveghere, iar mai apoi ar fi abandonat mașina, potrivit unor surse, undeva în zona Cajvana.
Există probabilitatea ca în acest jaf să fie implicată și o a treia persoană, care ar fi avut rolul de a-l monitoriza pe notar și pentru a-i alerta pe ceilalți doi complici în cazul în care și-ar fi schimbat programul obișnuit, persoană care până acum nu a fost pusă sub acuzare.
Mișcările suspecte din curtea casei notarului au fost observate de o vecină, care l-a și sunat pe Ioan Covariuc pentru a-i semnala prezența celor doi și a mașinii. Numai că până să ajungă notarul acasă și să alerteze poliția a trecut suficient de mult timp pentru ca hoții să dispară cu tot cu pradă.
”Deși autorii și-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecția și să îngreuneze ancheta (au acționat cu fețele acoperite, au folosit mănuși, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locația un timp îndelungat etc.), polițiștii au reușit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecți și să obțină date importante pentru stabilirea modului de acțiune și probarea activității infracționale”, se arată și în comunicatul IPJ Suceava.



Recomandări

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro
A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire
Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire