Lege pe hârtie

Hoții, cale liberă, de la magazine sătești până la bănci



Primăriile și unitățile poștale din mediul rural sunt ținte predilecte ale hoților
Primăriile și unitățile poștale din mediul rural sunt ținte predilecte ale hoților

Normele de securitate au rămas, pentru sute de agenți economici din județ, de la cei mici până la cei care lucrează cu sume imense zi de zi, un detaliu puțin important, care rămâne mereu în plan secund în fața altor priorități. O dovedesc cele mai recente statistici ale poliției, semn că mulți patroni și directori de unități merg pe ideea că nu li se poate întâmpla chiar lor, deși exemplele de lângă ei dovedesc contrariul.
Măsurile de securitate care trebuiesc luate de fiecare unitate în parte sunt stipulate de legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În ultimii ani, pe fondul numeroaselor spargeri înregistrate în magazine, baruri, primării sau unități poștale din județ, majoritatea comise de hoți în locații unde normele de securitate nu existau ori erau precare, poliția a pus un accent deosebit pe îmbunătățirea pazei și securității până la un nivel care să înlăture posibilitatea comiterii unor astfel de fapte.
După un grafic stabilit, s-a mers mai întâi pe încercarea de a convinge agenții economici să-și ia măsuri de securitate
„În 2009, la nivelul polițiilor municipale și orășenești au fost organizate și executate un număr de 130 acțiuni și 1240 controale care au vizat în special determinarea conducătorilor de unități de pe raza de competență să-și asigure paza conform legislației în vigoare. La controalele executate au fost întocmite procese verbale de control în care au fost stabilite sarcini și trasate termene pentru remedierea deficiențelor constatate”, a precizat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Nu-și iau măsuri de securitate, invocând lipsa banilor
Nu puține sunt cazurile în care administratorii nu au luat măsurile trasate, astfel că au fost amendați. Din statisticile IPJ Suceava reiese că anul trecut, în baza legii 333 și a HG 1010/2004, pentru aprobarea normelor metodologice privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, s-au aplicat 299 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 229.700 de lei, de unde rezultă că, în medie, amenzile au fost de peste 1.000 de lei.
„Controalele efectuate au scos în evidență și lipsa de interes a conducătorilor de unități pentru asigurarea obiectivelor conform prevederilor legale, motivată de cele mai multe ori de scuza lipsei fondurilor necesare pentru realizarea amenajărilor de securitate sau instalarea mijloacelor tehnice de alarmare”, a precizat inspectorul de poliție.
Bănci fără personal de pază
În ceea ce privește cele mai dese abateri constatate, foarte multe amenzi s-au aplicat pentru că sistemele electronice de alarmare nu erau complete, nu puține fiind situațiile când acestea erau puse mai mult de formă.
Și în ceea ce privește unitățile care lucrează cu sume foarte mari de bani, și unde măsurile de securitate impuse sunt foarte stricte, au fost descoperite multe nereguli.
În cazul băncilor, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa pazei umane, obligatorie în cazul acestor unități. Alte abateri au constat în lipsa rețelelor de supraveghere video cu circuit închis sau lipsa sistemelor de alarmare cu dispecerat.
Probleme mari la casele de schimb valutar
La casele de schimb valutar și la cele de amanet, cele mai multe amenzi au fost date pentru lipsa mijloacelor de protecție mecano-fizice. Concret, ghișeele în care se afla casieria nu erau asigurate cu geamuri antiglonț, nu existau sertare de preluare indirectă a valorilor, iar pereții despărțitori nu erau conform standardelor, cu un grad de rezistență ridicat în cazul în care s-ar încerca spargerea lor.
La casele de schimb valutar o altă problemă pleacă de la modul de transport al valorilor monetare, în multe situații administratorii manipulând banii fără a apela la o firmă specializată.
Din păcate, episodul tragic din vara anului trecut, când Constantin Cristian Cajvănean, patronul unor case de schimb valutar din Suceava, a sfârșit tragic după ce a fost tâlhărit în stradă, nu i-a făcut pe toți colegii săi să înțeleagă necesitatea de a apela la o firmă autorizată, unii continuând să-și riște viața transportând banii în sacoșă. În 2008, Cajvănean fusese amendat de zece ori pentru neglijența cu care își ținea banii.
Primăriile și oficiile poștale, ținte predispuse în ultimii ani
Spargerile înregistrate în ultimii ani în județ au demonstrat și că primăriile și unitățile poștale, cu precădere din mediul rural, sunt ținte predilecte ale hoților. Totul a plecat de la deficiențele grave de securitate, gratiile și lacătele fiind în cele mai multe cazuri singurele elemente de securitate, deși în interiorul unităților se aflau seifuri în care se găseau sume importante de bani.
Polițiștii țin să precizeze totuși că anul 2009 a adus și progrese în ceea ce privește asigurarea pazei și securității bunurilor și valorilor.
„În urma demersurilor efectuate de polițiștii din cadrul compartimentului sisteme de securitate în perioada de referință, au fost instalate sisteme de alarmare împotriva efracției la un număr de 743 obiective”, a subliniat inspectorul Panțiru.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”