Hoții au smuls cablul de alimentare a sistemului de alarmă



Un magazin de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava a fost spart de persoane necunoscute, iar din interior au fost furate bunuri de aproximativ 500 de lei, reprezentând produse de panificație, sucuri și produse alimentare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, furtul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți. Magazinul cu pricina era prevăzut cu sistem de alarmare fonică, însă hoții au smuls cablul de alimentare. Polițiștii au stabilit că hoții au pătruns în interiorul magazinului, după ce au forțat sistemul tip yală, care asigura ușa de acces.
„S-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.