Hoții au furat uleiul din transformator, în valoare de 10.000 de lei



Persoane necunoscute au sustras dintr-un transformator din Șebănești uleiul în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Vineri, în jurul orei 11.30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați de un lucrător al unei societăți comerciale de distribuție a energiei electrice despre faptul că în noaptea de joi spre vineri autori necunoscuți au sustras din transformatorul PTA 2 Șerbănești uleiul în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Eechipa operativă din cadrul secției de poliție a constatat că transformatorul este amplasat în câmp, la aproximativ 300 metri de DN 29 A, într-o zonă izolată, fără case, iar hoții au desfăcut bușonul amplasat la partea inferioară a transformatorului, sustrăgând uleiul.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.