La Gura Humorului

Hoții au distrus și furat instalația electrică a unei case



O casă din Gura Humorului, al cărei proprietar este plecat la muncă în Germania, a fost „vizitată” de hoți, aceștia scoțând instalația electrică din pereți. Poliția Gura Humorului a fost sesizată de furt vinerea trecută, de către mama proprietarului casei.
Din cercetări a rezultat că, în vara anului 2017, proprietarul, un bărbat din Gura Humorului, în vârstă de 37 de ani, a venit în țară și a montat personal, în interiorul casei, conductorii electrici. Ulterior, acesta a plecat din nou în Germania, lăsând casa, care nu este încă finalizată în totalitate, în grija mamei sale, care o verifica periodic.
Săptămâna trecută, când a verificat casa, aceasta a constatat că instalația electrică este sustrasă.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat în urma cercetării că hoții au sustras circa 360 metri liniari de conductori electrici.
Prejudiciul în sine, constând în conductorii furați, este de 700 de lei. În cazurile de acest gen, pe lângă paguba efectivă, păgubiții au de suportat și distrugeri importante. De multe ori, valoarea pagubelor prin distrugere o depășește cu mult pe cea a valorii furtului în sine.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat, înregistrat deocamdată cu AN (autori necunoscuți).



Recomandări