Cu ochii pe fereastră

Hoți din locuințe, dați pe mâna poliției de vecinul victimei

Planurile a doi indivizi care veniseră să fure dintr-o casă aflată în construcție pe raza comunei Coșna au fost date peste cap de un vecin care nu avea somn.
Miercuri, în jurul orei 23:00, vecinul respectiv a observat că în fața unei case aflate în construcție a oprit un autoturism, iar din el au coborât doi bărbați, care au intrat în interiorul imobilului.
Bănuind că cei doi au venit la furat, dată fiind ora târzie, vecinul a pus mâna pe telefon și i-a anunțat pe polițiștii din comună despre ”musafirii” nocturni ai vecinului care-și construia casa.
La sosirea poliției, cei doi indivizi au fugit, înainte de a apuca să fure ceva din interiorul imobilului cu pricina.
Cei doi au fost identificați, ulterior, ca fiind doi indivizi din municipiul Bistrița Năsăud, Gheorghe F. (28 de ani) și Viorel F. (34 de ani).
„Li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de furt”, se precizează într-un comunicat de presă al poliției.

Recomandări

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Polițiștii au vrut să evacueze un bătrân din calea unui incendiu care se extindea, dar l-au găsit mort în casă