Căutați de poliție

Hoți de bijuterii, cu chei potrivite



Mai multe bijuterii din aur au fost furate dintr-o vilă de pe raza comunei Bilca, deși locuința era închisă, iar polițiștii nu au găsit urme de forțare la geamurile și ușile de acces în imobil.
Duminică seară, în jurul orei 22:40, polițiștii din Bilca au fost sesizați de către Contantin-Doru C., în vârstă de 38 de ani, din localitate, despre faptul că din locuința sa au fost sustrase mai multe bunuri.
Dintr-un dulap al dormitorului situat la al doilea nivel al imobilului au dispărut, susține proprietarul, mai multe bijuterii și un card bancar, valoarea prejudiciului fiind de circa 1000 de euro.
Cosntantin-Doru C. a susținut că furtul s-a petrecut în ziua respectivă, între orele ale 10:00–19:30, interval în care, împreună cu familia, a fost plecat de la domiciliu.
„În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.