Polițiștii au depistat un grup de indivizi care, plimbându-se cu un taxi, pe timp de noapte, au comis cel puțin două spargeri, în comune din apropierea municipiului Suceava, hoții acționând după modelul unei grupări care a dat lovitură după lovitură în zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc.
Vinerea trecută, polițiștii i-au identificat pe Ilie Bozomală și Jianu Bozomală, de 23, respectiv 20 de ani, din Șcheia, și pe Gavril Gabor, de 35 de ani, din Frasin, toți de etnie romă, cei trei fiind acuzați de două spargeri comise în noaptea de 16 spre 17 mai.
Conform anchetei poliției, cei trei s-au deplasat în noaptea respectivă cu un taxi condus de Adrian Lucaciuc, în vârstă de 18 ani, din Stroiești, oprindu-se mai întâi pe raza comunei Ciprian Porumbescu, unde, cu un clește tip „gură de lup”, au tăiat gratiile metalice de la geamul unui magazin, furând din interior bunuri și bani, prejudiciul fiind de 1.700 de lei.
După comiterea acestei fapte, arată poliția, cei trei s-au deplasat cu același taxi în satul Liteni, comuna Moara, unde, cu un levier, au forțat lacătele de la ușile metalice într-un disco-bar, furând din interior bani și băuturi, prejudiciul fiind de 800 de lei.
Polițiștii continuă ancheta, existând suspiciuni că autorii au mai comis și alte spargeri.
Cei trei autori s-au ales cu dosare penale pentru infracțiunea de furt calificat, în timp ce șoferul de taxi a fost pus sub acuzare pentru complicitate la furt calificat.
Reamintim că la mijlocul lunii martie, polițiștii au săltat mai mulți indivizi, tot de etnie romă, din Sadova și Pojorâta, care spărgeau vile și case de vacanță, deplasându-se cu taxiuri pe care le luau din Câmpulung Moldovenesc.
Probatoriul inițial al anchetatorilor a cuprinse șapte fapte de furt (cinci comise în Câmpulung, două în Vama și una în Gura Humorului) numai în aceste cazuri prejudiciul depășind 43.000 de lei.