Hotărârile Parlamentului, eliminate din categoria actelor asupra care se poate pronunța CC



Hotărârile adoptate de Parlament sunt eliminate din categoria actelor asupra cărora se poate pronunța Curtea Constituțională, au decis, miercuri, deputații juriști.
Comisia juridică a adoptat, miercuri, raport favorabil la Legea prin care se modifică organizarea și funcționarea CC, în sensul eliminării hotărârilor plenului Camerei, ale plenului Senatului, precum și cele ale plenului reunit din categoria actelor asupra cărora Curtea se pronunță cu privire la constituționalitate.
Raportul favorabil a fost adoptat cu cinci voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”.
Inițiatorii acestei inițiative legislative sunt deputatul PNL Cornel Pieptea și senatorul PSD Georgică Severin.
Modificarea aprobată în Comisia juridică reprezintă revenirea la forma de dinainte de 2010 a alineatului 1 al articolului 27 din legea Curții Constituționale.
În expunerea de motive a propunerii legislative, Severin și Pieptea precizează că prin Legea 177/2010 în sarcina Curții Constituționale a fost stabilit și pronunțarea asupra constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite.
Inițiatorii consideră că prin această modificare din 2010 se „încarcă în mod excesiv activitatea CC, ceea ce dăunează bunului mers al activității acesteia și exercitării rolului de arbitru instituțional, rol asumat nu de puține ori, în contextul constituțional românesc”.
Camera Deputaților este prima Cameră Sesizată, forul decizional fiind Senatul.
Raportul la această inițiativă legislativă urmează să intre joi în dezbaterea plenului Camerei, dar și la sesiunea de vot final.