Curtea Constituțională a decis, marți, cu majoritate de voturi, că articolul 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilirea datei și a obiectului referendumului pentru demiterea președintelui este constituțională, respingând astfel sesizarea PDL.
Plenul Curții Constituționale a analizat sesizarea referitoare la neconstituționalitatea prevederilor articolului 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României, formulată de un număr de 60 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34.
Argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului.
Articolul 3 din Hotărârea Parlamentului din 6 iulie prevede că „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.
Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifică Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care se votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.