Hotărârea CC privind referendumul, prezentată în ședința comună a Parlamentului și publicată în MO



Hotărârea Curții Constituționale privind referendumul din 29 iulie va fi prezentată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, și apoi publicată în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată marți, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu își reia atribuțiile.
Judecătorii CC au confirmat rezultatele referendumului din 29 iulie comunicate de Biroul Electoral Central și au constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), din care 7.403.836 (87,52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375 (11,15 %) au răspuns „NU”.
Astfel, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unul din persoanele înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.
Hotărârea CC va fi prezentată Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună. Aceasta este definitivă și general obligatorie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în presă.
La data publicării hotărârii CC în Monitorul Oficial, încetează interimatul lui Crin Antonescu în funcția de președinte al României, iar Traian Băsescu își reia atribuțiile constituționale și legale de șef al statului.
Curtea Constituțională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie.
Potrivit articolului 45 din Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirmă rezultatele acestuia.
Conform articolului 47 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună.
Potrivit articolului 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilira obiectului și a datei referendumului din 29 iulie, „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.
Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifică Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.